Acasă Actualitate Poliţiştii cărășeni – maeștri ai bucătăritului!

Poliţiştii cărășeni – maeștri ai bucătăritului!

DISTRIBUIȚI

FOTO

Poliţişti – bucătari ar părea o asociere oarecum neobișnuită. Asta până sâmbătă, când polițiștii cărăşeni s-au adunat, la cabana de vânătoare Iersig, care aparține Ocolului Silvic Bocșa Română, într-o zi splendidă, pentru a se întrece în ale gătitului. Într-o zonă deosebit de rustică, aproape de comuna Berzovia, practic în plină pădure, concursul anual „Poliţistul bucătar”, ajuns la cea de-a cincea ediţie, în organizarea Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual şi Corpului Naţional al Poliţiştilor.

La concurs au participat nouă echipaje formate din poliţişti şi poliţişti de frontieră, care au gătit felurite bunătăţi, printre care, tocăniță de mistreţ cu mămăligă, fasole cu ciolan în pâine, ciorbă de crap, gulaş cu carne de vită şi de porc, toate asezonate cu ardei iuţi sau murături specifice toamnei. Nu a lipsit nici tortul festiv, preparat şi ornat cu măiestrie de către poliţiştii gazdă, respectiv, din Bocşa. Farmecul însă l-au constituit aranjamentele care sugerează bogățiile toamnei, răchia de gutuie oferită de șeful Poliției Moldova Nouă, Ștefan Radu, întrecând orice așteptări. Nu a fost, de altfel, singura ”licoare” de soi, echipa numită sugestiv și scrisă intenționat eronat, ”Hantării from border” (marii câștigători de anul trecut), cea a polițiștilor de frontieră, oferind și ei răchie de prune de cea mai bună calitate dar și o formidabilă ciorbă de pește. Iar platourile cu slăninuță și cârnați afumați, brânză de munte, asezonate cu ceapă și murături, le-au pus la încercare, cu siguranță, multora dintre participanți, glandele salivare.
Ca la orice concurs serios, juriul a degustat din toate produsele pregătite cu migală de către concurenţi și oferite cu fală juraților, pe acorduri muzicale. Desigur, jurizarea a ţinut cont şi de această prezentare pe care concurenţii au făcut-o preparatelor. 
Premiul cel mare, „Maeştrii de maeştri” a fost obţinut de echipa „Aristocraţii”, formată din poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Caraş-Severin. Locul al doilea a fost ocupat de echipa „Black and White”, din Bocşa, numele provenind de la faptul că poliţiştii au gătit simultan la două ceaune, unul alb şi unul negru. Această echipă, prezentată și însoțită de cunoscutul realizator de televiziune de la Banat TV, Dan Liuț, a fost urmată de poliţiştii bucătari de la „Hercules” Băile Herculane. Au mai participat însă și echipe cu nume sonore, precum ”Burtoșii”, ”Ceaunul proximității” sau ”Bucătarii din tufiș”. Mircea Cherteș, președintele filialei județene a sindicatului organizator, s-a declarat deosebit de satisfăcut de această ediție, mult mai generoasă ca amplasament. 
Tot cu acest prilej, la Iersig s-au desfăşurat şi concursuri de şah, table şi tenis. Toţi concurenţii au fost premiaţi cu diplome, iar cei mai buni au primit diferite cadouri. Diplome au primit şi ziariştii, cu siguranță pentru răbdarea și înghițitul în sec de care au dat dovadă, până ce mâncarea s-a preparat, iar mai apoi a fost jurizată. 
La manifestare au participat atât poliţiştii, cât şi familiile acestora, ocazie cu care au petrecut bine, au socializat şi s-au legat noi prietenii. Cu toţii speră ca astfel de evenimente să se repete, pentru că, spun ei, activitatea intensă pe care o desfăşoară trebuie răsplătită şi cu asemenea momente. La final, un foc de tabără uriaș a pus capăt unei zi extrem de reușite. 
 
{vsig}galerie/politisti bucatari{/vsig}
 

Comentarii

comentarii