Din conlucrarea între europarlamentarul Adrian Severin, personalitate politică postdecembristă care surprinde mereu, şi reputatul economist european dr. Radu Golban, care a iniţiat dezbaterea publică asupra datoriei istorice a Germaniei faţă de România, s-a născut un demers european temerar. Demers temerar înseamnă a vorbi despre euroscepticism în chiar incinta Parlamentului European, în faţa unei asistenţe numeroase, predominant tânără.
Sub genericul “Cauzele euroscepticismului”, europarlamentarul român Adrian Severin a inaugurat o suită de simpozioane în copleşitorul şi derutantul – arhitectural vorbind – edificiu european de la Bruxelles şi a ţinut să lămurească din capul locului şi în mod clar sensul iniţiativei sale, numai aparent provocatoare, de fapt cât se poate de binevenită: “Progresul Uniunii Europene în direcţia unei integrări politice mai profunde se confruntă cu o serie de critici şi rezistenţe din partea euroscepticismului” – a început prin a observa europarlamentarul din România. Anticipând cumva tematica simpozioanelor ce vor dezbate fenomenul euroscepticismului, Adrian Severin enumera, printre argumentele eurosceptice, “deficitul democratic al UE sau pretinsa imposibilitate de a construi o democraţie transnaţională, discriminarea împotriva anumitor state membre sau a cetăţenilor acestora, tentaţiile hegemonice ale principalilor protagonişti naţionali europeni, caracterul oligarhic al birocraţiei europene, lipsa unei solidarităţi transnaţionale reale, lipsa unei atitudini corecte din partea celor mai dezvoltate naţiuni europene către cele mai puţin dezvoltate, neîncrederea indusă de datorii istorice nerezolvate etc. Astfel de argumente sunt îngrijorătoare pentru viitorul proiectului european.” Prin iniţiativa sa, europarlamentarul român doreşte să ofere o platformă de dezbatere care “nu este menită să promoveze euroscepticismul, ci mai degrabă să susţină pledoaria pentru «mai multă Europă» şi pentru o «Europă politică» într-un context informativ şi mai realist.” Europarlamentarul român a subliniat că “singurul scop al acestei serii de conferințe este evaluarea motivelor euroscepticismului şi contracararea lor într-o manieră raţională şi eficientă”.
Simpozionul inaugural a avut un generic nu mai puţin incitant: “Există o datorie a Germaniei faţă de România?”. Iar protagonistul manifestării a fost, în mod firesc, doctorul în economie şi redutabilul autor Radu Golban, cel ce a atras primul atenţia generală, încă în 2010, asupra datoriei istorică a Germaniei fata de România şi s-a implicat intens în sensibilizarea, prin felurite mijloace, atât a oficialităţilor cât şi a societăţii civile şi publicului românesc asupra acestei probleme de interes general pentru societatea românească.
De ce a fost ales această temă pentru a deschide suita de simpozioane asupra euroscepticismului? Răspunsul l-a dat chiar dr. Radu Golban, în expunerea sa:” Marile mutaţii istorice se nasc de obicei din acumulări de detalii – şi izbucnesc nu odată tot printr-un detaliu – pentru a ajunge la o nouă stare. Studiul de caz prezentat aici este doar unul din sumedenia de detalii care se aglutinează zi de zi pentru a da consistenţă euroscepticismului ridicat pe valul crizei şi al politicilor de austeritate aflate într-o nefericită modă. Situaţia, rămasă deschisă, din relaţiile româno-germane prezentată aici generează, şi ea, o doză mai mare sau mai mică de scepticism şi neîncredere – şi în privinţa politicii Germaniei faţă de partenerii săi europeni de ieri şi de azi, şi faţă de etaloanele morale ale Europei Unite.”
Dr. Radu Golban şi-a început comunicarea de la constatarea că “euroscepticismul, termen nou în limbajul politic, apare, tot mai frecvent, în ultima vreme, de la micul contribuabil şi până la nivel de naţiune. Mai degrabă termen generic decât disciplină filosofică opusă dogmatismului politic, euroscepticismul nu trebuie însă confundat cu anti-europenismul sau cu naţionalismul, el nu este un ateism politic ci o căutare după o altă Europă”.
Într-o Europă care se afla astăzi, în ciuda aparenţelor de unitate, la începutul şi nu la apogeul integrării, – observă dr. Radu Golban – euroscepticismul are o justificare firească, întrucât, prin logica şi definiţia sa, el este mai aproape de statutul de independenţă şi suveranitate a fiecărui stat, decât de dezideratul integrării. Deoarece procesul de unificare al Europei generează, în special la periferia continentului, probleme economice, ca urmare a dezindustrializării, cetăţenii înţeleg tot mai puţin de ce imaginea lăudabilă, însă abstractă, a proiectului european numit „garant al păcii şi prosperităţii” se suprapune cu realitatea tensiunii sociale. Pe cât de abstract şi de general pare euroscepticismul în discursul politic şi public, pe atât de concret devine protestul împotriva Germaniei prin pancartele agitate şi sloganurile scandate de la Nikosia la Lisabona. Iar faptul că grafica acestor pancarte prelucrează cu obstinaţie fizionomia mereu aceluiaşi dictator, cea a lui Hitler, trezeşte întrebarea de ce protestul euroscepticilor nu se îndreaptă împotriva actorilor politici de la Bruxelles ai Uniunii Europene sau împotriva altor state membre ale Uniunii decât Germania, de ce vizează mereu Berlinul şi conducerea Republicii Federale.” De ce această percepţie a Germaniei ca principal responsabil şi pentru criza europeană? Pentru că “preluarea crescândă de răspundere şi responsabilitate de către Berlin în Europa creează Germaniei şi o suprafaţă mai mare pentru critică mai mult sau mai puţin fondată. Scopul final al integrării este bunăstarea tuturor cetăţenilor europeni şi nu performanţa economică a unora prin redistribuirea factorilor de producţie în Europa.”
Dar este oare fidelă realităţii reprezentarea Germaniei doar că principalul contributor în Europa Unită, motor al dezvoltării generale pe continent, ba poate chiar şi filantrop pentru alte ţări membre ale Uniunii? “Realităţile sunt mai nuanţate – remarca dr. Radu Golban. Trebuie pornit de la răspunderea socială a fiecărui stat faţă de propriii cetăţeni, care trebuie asigurată şi în contextul migraţiei din est spre vest a forţei de muncă. Răspunderea în această privinţă revine statului national şi nu Europei. Aşadar, europeizăm performanţa, însă nu şi răspunderea socială, care rămâne tot în sarcina statului naţional, după cum tot lui îi revine şi dreptul de a stimula economia, de a-şi proteja unităţile de producţie, astfel încât să poată asigura un trai decent propriilor cetăţeni.. În timp ce unele state membre ale Uniunii se înzestrează mereu cu viziuni de dimensiuni politice şi arhitecturale supradimensionate, alte state membre nu au nicio viziune. Pentru unii Europa este o preocupare neîntreruptă, iar pentru alţii un subiect îndepărtat. Tocmai de aceea paşii în Europa nu se pot justifica doar prin iniţiativa unuia ci impune mereu şi acceptul celuilalt sau celorlalţi pentru un parteneriat.”
În România., a constatat dr. Radu Golban, euroscepticismul a apărut mai târziu decât în alte state membre ale UE. “Prezenţa sa, tot mai remarcată în spaţiul public, are în mare măsură, ca fond politic, intervenţia Bruxellesului şi a unor capitale europene în conflictul constituţional din vara anului trecut după cum se datorează şi politicii de austeritate impusă de Bruxelles. Pentru mulţi români, aderarea la Uniunea Europeană a înlocuit în primii ani ai integrării propaganda comunistă semi-sacrosanctă cu basme de bunăstare şi fericire. Bilanţul pentru omul de rând astăzi, la peste cinci ani după aderarea la Uniunea Europeană, cuprinde inevitabil starea deplorabilă a economiei ţării pe urma dezindustrializării, suspiciunea firească faţă de climatul poliţienesc întreţinut de serviciile secrete, o atmosferă de neîncredere în instituţiile statului, corupţia, erodarea democraţiei, dar şi lipsa de speranţă într-o schimbare spre bine – a apreciat dr. Radu Golban.
La simpozionul de la Bruxelles, au prezentat comunicări şi doi specialişti de renume din Germania, dr. Albrecht Ritschl şi dr. Klaus Thorner, care s-au referit punctual la problema datoriilor istorice ale Germaniei faţă de statele din sud-estul Europei şi faţă de România în special.
