Acasă Actualitate POPA’ S, anii de diamant!

POPA’ S, anii de diamant!

DISTRIBUIȚI

popas3Popa’ S, aproape o ”legendă  vie”, o viață plină de bucurii, dar și tristeți, așa cum este viața unui om, împlinește… vârsta de diamant. Cei 60,  rotunzi, plini de  succese într-o carieră de artist indubitabil,  plini de uși deschise larg  spre cele mai înalte palate ale lumii,  sunt averea lui de artist  inconfundabil. Ștefan Popa Popa’ S, în felul său unic, neînțeles din prea multa invidie și incapacitate umană de prețuire a talentului,  este găzduit de Muzeul de Artă al Timișoarei.

Expoziția sa, palmaresul pe care-l va arăta lumii chiar joi, 11 iunie, de ziua sa de naștere, va fi pentru mulți dintre noi, o surpriză.  Popa’ S a fost   cel care i-a desenat, în felul său unic, pe cei mai mari oameni de stat ai lumii,  dar și pe unii artiști, membri ai lumii teologice, a fost premiat la Vatican, la marile case de artă și caricatură  ale Franței, în statele arabe, în lumea întreagă… Este cel mai rapid caricaturist, are un ochi și un simț al umorului expresivității faciale,  greu de imitat. Popa’ S  face și incursiuni  originale în lumea peisajului, adună laolaltă  flori,  petale, oameni, case, îngeri. S-a lansat ca student, în mijlocul deceniului al optulea din secolul XX, la Forum Studențesc, revista studențească cea mai iubită din Timișoara, locul și școala de presă care ne-a marcat viitorul multora dintre noi… Popa’ S  este original  și  prin  felul în care-și ”permite” sinceritatea  proprie. Nu are timp de  risipit cu mediocritatea, indolența, lenea. Iubește Timișoara și își dorește, ca și noi, toți, să devenim, în 2021, Capitala Culturală a Europei. Prezența sa la evenimente  culturale europene  are, mereu, strălucirea și farmecul  de care are nevoie gala oricărui  artist.
Popa’ S este, el însuși, o gală a sufletului nostru. Știe că nu se bucură de simpatia tuturor, dar nu cred că are nevoie de asta. El este  original în acest fel. Face parte din șirul nobil al artiștilor  ce  va avea glorie  totală mult prea târziu… Este în destinul românesc acest comportament  decrepit de a nu recunoaște imediat valorile. Nu știm de ce!
Popa’ S este prin sine însuși… un diamant! La mulți ani!

 

Comentarii

comentarii