Acasă Eveniment Preasfinţitul Lucian – în vizită la Anina

Preasfinţitul Lucian – în vizită la Anina

DISTRIBUIȚI

aninaEpiscopul Caransebeşului, Preasfinţitul Lucian, a făcut un tur de forţă cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Cea mai importantă vizită a fost făcută la biserica ortodoxă din micuţul orăşel din Banatul montan, Anina.

 

Lucian a lăudat biserica din Anina

În ajunul sărbătorii, chiriarhul a săvârșit, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Slujba Vecerniei unită cu Litia, în mijlocul credincioșilor Filiei Bratova, Parohia Târnova, din Protopopiatul Reșița. Slujba a fost oficiată într-un altar de vară amenajat în curtea bisericii cu hramul „Sfinții Împărați Constantin şi Elena” din Bratova, în prezența multor credincioși. La sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Întâistătătorul Eparhiei Caransebeșului, Preasfinţitul Lucian, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din oraşul Anina. Cu acest prilej, ierarhul a săvârşit, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din localitate.  „Am venit cu mare bucurie la Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Anina, tocmai la prăznuirea hramului acesteia, pentru că această biserică este cea mai reprezentativă din eparhia noastră, care poartă hramul sfinților împărați. Este cea mai mare, frumoasă și generoasă biserică ocrotită de acești sfinți ai Bisericii noastre, de aceea se cuvenea ca în anul omagial, închinat sfinților împărați, să fim aici, în mijlocul dumneavoastră. De fiecare dată când am poposit duhovnicește aici, am văzut o biserică vie, dinamică, lucrătoare, luptătoare și rugătoare către Bunul Dumnezeu”, a spus preasfinţitul Lucian. La slujbă a participat un număr mare de credincioşi, dintre care foarte mulţi copii şi tineri, precum şi autorităţi centrale şi locale. Biserica parohială a fost construită în anul 1939, în stil bizantin, plan cruce greacă, iar lăcașul de cult are un iconostas din lemn aurit, realizat de renumitul pictor bănăţean Ioachim Miloia.
Tot în ziua praznicului, la orele după-amiezii, Preasfințitul Lucian s-a aflat în mijlocul credinicioșilor Parohiei Naidăș, Protopopiatul Moldova Nouă.

Comentarii

comentarii