Acasă Actualitate Președintele Consiliului Județean Arad acuză guvernul că nu dă bani pentru Arad

Președintele Consiliului Județean Arad acuză guvernul că nu dă bani pentru Arad

DISTRIBUIȚI

La recenta alocare de fonduri de la guvern, pentru echilibrarea bugetelor locale, nici o primărie din judeţul Arad nu a primit bani pentru investiţii sau pentru cheltuieli curente. „Este pentru prima dată când județul Arad nu primește niciun leu! Guvernul a ignorat nu doar primăriile MC-L sau UDMR, ci inclusiv pe cele ale PSD, PNL sau PC”, a declarat Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad. Acesta face referire la HG nr. 864, din data de 23.08.2012, prin care s-au alocat peste 10 milioane de lei unor comune și orașe din România. „Din păcate, și orice primar poate verifica ceea ce spun, nici o comună din județul Arad nu a beneficiat de vreun ban prin această hotărâre de guvern”, susține Nicolae Ioțcu.  Acesta spune că un alt exemplu de ostilitate a actualului guvern față de județul Arad este comunicarea de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, prin care se anunță reducerea cu 40% a fondurilor alocate primăriilor prin H.G. 577/1997, hotărâre privind modernizarea drumurilor comunale respectiv introducerea apei curente în mediul rural. În respectiva adresă de la minister, Consiliul Județean Arad este anunțat că, din suma de 1.698.125 lei care a fost inițial repartizată, a fost virată doar suma de 1.154..725 lei. „Regretabil este că nu am văzut nicio intervenție a parlamentarilor USL care îi reprezintă pe cetățenii județului Arad.  Dacă este foarte clar de ce au fost tăiate de la finanțare primării ale MC-L sau UDMR nu înțeleg ce are USL cu primarii din Zimandu Nou, Gurahonţ sau Igneşti și cum li se va explica de ce le-au fost tăiate fondurile”, a declarat Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad.

Comentarii

comentarii