Acasă Cultura Premieră pentru Timişoara, de Ziua Fericirii: Expoziţia „Medici timişoreni artişti plastici”, vernisată...

Premieră pentru Timişoara, de Ziua Fericirii: Expoziţia „Medici timişoreni artişti plastici”, vernisată la UMF

DISTRIBUIȚI

medici artisti

Clubul Hyperion al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara a fost arhiplin, joi, 20 martie, de la ora 17, cu prilejul vernisajului expoziţiei „Medici timişoreni artişti plastici”.

Evenimentul, o premieră pentru Timişoara, a trezit un interes foarte mare în rândul oamenilor în halat alb şi nu numai, chiar de Ziua fericirii, marcată tot joi.
Succesul se datorează, în primul rând, profesorului Dan V. Poenaru, prorectorul universităţii şi iniţiatorul organizării expoziţiei, sprijinit de scriitorul, omul de televiziune şi criticul de artă Robert Şerban.

„Ideea acestei expoziţii mi-a venit fiindcă ştiu că există doctori care au pictat şi pictează, unii dintre ei având mare succes în casele de licitaţii, aşa cum este Traian Bona, medic primar ginecolog. Pe lângă faptul că sunt doctori timişoreni care scriu literatură şi cântă la diverse instrumente, există şi studenţi care scriu literatură şi cântă la diverse instrumente. Despre aceste teme s-a mai scris şi discutat, dar despre faptul că medicii şi pictează, nu”, a explicat prof. Poenaru.

„Mă bucur că domnul Poenaru a avut această foarte bună idee şi îl felicit, împreună cu echipa care a reuşit să înmănuncheze lucrări de excepţie nu numai, pentru faptul că sunt făcute de doctori, care sunt colegii noştri, ci şi pentru faptul că transmit un mesaj. Am convingerea că aceste lucrări aduc un echilibru sufletesc nu numai nouă, ci şi celor care le-au pictat”, a declarat prof. Marius Raica, rectorul UMF Timişoara.

„În calitate de pacient – şi toţi devenim pacienţi -, e atât de confortant când ajungi în faţa unui medic şi afli că medicul respectiv ba scrie, ba pictează, ba cântă la diferite instrumente, ba colecţionează obiecte de artă. E un sentiment de siguranţă sporită pe care îl ai. Îţi dai seama că o trăsătură importantă a acelei persoane, cum este umanitatea, iese la suprafaţă. Aceasta e o expoziţie ieşită din comun, iar calitatea artistică a tablourilor este mult peste medie. Sunt oameni care şi-au luat foarte în serios talentul lor”, a comentat Robert Şerban.

Îi amintim pe medicii şi studenţii care au expus la Clubul Hyperion: Dr. Alfred Alster, dr. Nicolae Constantin Balica, dr. Eugen Boia, dr. Traian Bona, dr. Georgeta Cocean, dr. Ovidiu Grivu, student Adriana Andreea Jitaru, dr. Aurel Martin, dr. Călin Moş, student Răzvan Neagoe, student Vlad Neagoe, dr. Doina Păcioianu şi dr. Aura Maria Ungureanu.

Comentarii

comentarii