Acasă Actualitate Premii pentru Premianţi 2016. Rotary Opera Timişoara a dus la Cinema City...

Premii pentru Premianţi 2016. Rotary Opera Timişoara a dus la Cinema City 700 de elevi

DISTRIBUIȚI

copii la cinemaClubul Rotary Opera Timișoara a organizat o nouă ediţie a evenimentului caritativ ”Premii pentru Premianți”, duminică 18 decembrie, aflat la a șasea ediție, pentru a răsplăti excelența elevilor cu merite deosebite din mediul rural timișean.

Peste 700 de copii din clasele VI-VIII care au obținut premiile I, II și III la sfârșitul anului școlar (2015-2016) din satele și comunele județului au fost aduși cu sprijinul Inspectoratului ȘcolarTimiș să vizioneze la Cinema City filmul “SING”. “Ca și în anii anteriori, pentru mulți dintre acești copii însăși venirea la oraș a constituit o premieră. Încă de la coborârea din microbusele școlare entuziasmul, emoția și bucuria copiilor ne-a cuprins petoți cei implicați în acest eveniment”, a declarat ing.  Mircea Bălan, președintele Club Rotary Opera Timișoara.

Rotary Opera Timișoara duce astfel mai departe tradiția Rotary România și Rotary Internațional de implicare în acțiuni de sprijin comunitar (social, educațional, cultural, de îngrijire a sănătății), angrenând  generozitatea oamenilor de afaceri în proiecte de susținere a tineretului şi educației de vârf. Ca membrii ai organizației, dar și ca oameni, subscriem devizei: ”Calitatea pregătirii excelente de astăzi este garanția unui viitor mai bun, viitor pe care noi îl privim cu încredere!”, a mai spus Mircea Bălan.

Clubul Rotary este prima organizație creată pentru a servi comunitatea încă din februarie 1905. În prezent, organizația Rotary Internațional este compusă din peste 34.000 de cluburi în mai mult de 200 de țări și arii  geografice, ai cărei peste 1.2 milioane de membrii formează o rețea  globală de lideri într-o mare diversitate de comunități, de profesiuni  sau de afaceri, oameni angajați responsabil într-o misiune nobilă, care își dedică timpul și talentul servirii comunitățiilor și celor aflați  în nevoie oriunde pe glob, în spiritual valorilor etice înalte și al bunei înțelegeri. Prfemii pentru Premianţi s-a putut desfășura și datorită partenerului nostru în proiect Inspectoratul Școlar JudețeanTimiș și sponsorilor de anul acesta, cărora le mulțumim pe această cale –Stada Hemofarm, Benning, Denco Happel, Maschinenbau”, a explicat ing. Bălan
președintele Clubului Rotary Opera Timișoara.

Comentarii

comentarii