Acasă Premiere Prima Cameră de Comerţ şi Industrie din România

Prima Cameră de Comerţ şi Industrie din România

1233
DISTRIBUIȚI

La fel ca în multe alte domenii, şi în ceea ce priveşte organizarea agenţilor economici, Timişoara a beneficiat de prioritatea dată de poziţia strategică în cadrul vechiului Imperiu Habsburgic. Putem trece, astfel, în revistă încă o premieră bănăţeană. Poate mai puţin spectaculoasă, însă cu un rol major în ceea ce a însemnat dezvoltarea economică a Banatului.
Camerele de Comerţ şi Industrie au apărut în urmă cu mai bine de 400 de ani. Prima entitate de acest gen a fost creată în 1599, la Marsilia, în Franţa, la iniţiativa Consiliului Comunal al oraşului. Conceptul Camerelor de Comerţ s-a extins rapid şi în alte ţări europene, însă, abia în 1850 avea să apară prima Cameră de Comerţ şi Industrie pe actualul teritoriu al României, la Timişora.
În 18 martie 1850, împăratul Franz Josef I semnează proiectul de înfiinţare a Camerelor de Comerţ pe teritoriul Imperiului Habsburgic. În urma acestei hotărâri, se înfiinţează Camerea de Comerţ şi Industrie Timişoara („Gewerbe Kammer für die Serbische Wojvodschaft und der Temescher Banat”), care deservea Banatul şi Voivodina, având un număr de 20 de membri. Primul preşedinte al camerei a fost Eduard Grix. După transformarea Imperiului Habsburgic în Imperiul Austro-Ungar, jurisdicţia Camerei de la Timişoara s-a extins pe un teritoriu mult mai vast, în special înspre Arad şi Hunedoara. Pe tot parcursul ocupaţiei Austro-Ungare, Camera de Comerţ şi Industrie Timişoara a avut un rol deosebit de important în dezvoltarea economiei în regiune, contribuind la creşterea producţiei agricole şi industriale, la sporirea numărului de tranzacţii comerciale şi intensificarea exporturilor. Abia în anul 1925, apare o nouă lege de organizare a camerelor, care abrogă vechea lege de funcţionare din imperiu. Camera de la Timişoara va funcţiona, astfel, după noua lege, până în anul 1949, când va fi desfiinţată de guvernul comunist. Devenise o instituţie inutilă în cadrul unei strategii de naţionalizare a economiei. După 41 de ani, în 1990, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara a fost prima cameră teritorială din România care şi-a reluat activitatea.
În prezent, aşa cum se spune şi în autoprezentarea de pe site-ul instituţiei, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara este o „organizaţie autonomă, ne-guvernamentală, auto-finanţată, a cărei activitate este destinată promovării intereselor economice ale membrilor ei şi sprijinirii acestora, în concordanţă cu cerinţele competiţionale ale unei economii de piaţă”.

Comentarii

comentarii