Acasă Actualitate Prima zi cu noile semafoare, „Unda verde” va funcționa abia în luna...

Prima zi cu noile semafoare, „Unda verde” va funcționa abia în luna noiembrie

DISTRIBUIȚI

20120929-162842Proiectul trafic management din Timişoara, de control computerizat al semaforizării în oraş, este unul deştept, care acum încă adună informaţii despre mai mulţi parametri ce vor sta la baza stabilirii duratei culorii semafoarelor, astfel încât „unda verde” să asigure o descărcare cât mai bună a circulaţiei în oraş. Totul va fi gata în luna noiembrie. Până atunci, în prima zi în care a fost pornite noile semafoare în două intersecții de pe bulevardul Take Ionescu, șoferii au stat minute bune la coadă. Polițiștii de la rutieră, care au supravegheat operațiunea, au fost indulgenți cu cei care nu au observat noile semafoare. Au avertizat însă că indulgența a fost, și ea, doar în perioada de probă.
„Noi am făcut deja graficul de punere în funcţiune a semafoarelor în intersecţiile nou semaforizate pentru luna iulie şi anunţăm din timp data în care se va interveni la cele 44 de intersecţii nou semaforizate. Lista a fost deja făcută publică. Trebuie să avem răbdare; avem un proiect foarte complex, au apărut deja afişaje în oraş, sunt locuri unde poţi vedea viteza cu care circuli, radarele deja sunt puse în funcţiune, unele dintre ele, şi semafoarele sunt puse pe intermitent pentru a fi testate, şi pe parcursul acestor luni, până la 1 noiembrie, se va realiza şi ajustarea parametrilor de funcţionare, astfel încât să se asigure optimul în trafic, adică undă verde cât mai potrivită cu realităţile din trafic, pe arterele cele mai încărcate şi care produc cele mai mari probleme”, a anunţat marţi 5 iulie, primarul Nicolae Robu.
După ce acest sistem va fi pus în funcţiune, edilul spune că în Timişoara va trebui să se circule mult mai bine, să nu mai întâlnim situaţii precum cele actuale, de parcă este un făcut să stai la cinci semafoare la rând, la roşu. Se întâmplă acum, când nu sunt încă sincronizate şi funcţionează independent, la hazard. Am încredere în specialişti. Din luna noiembrie va trebuie să fie totul gata şi să funcţioneze normal, sincronizat.
„În cele patru luni, sistemul primeşte informaţii de la cele 230 de camere video montate în oraş privind numărul de vehicule, sensul de deplasare, viteza de rulare, se decide cât să fie verde într-o intersecţie, pe un sens sau pe altul. Este nevoie de timp ca să vedem şi să se poată trage concluzii despre arterele cele mai încărcate, direcţiile pe care trebuie să se asigure undă verde în mod prevalent, pentru ca descărcarea din trafic să fie cât mai bună”, dă asigurări primarul Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii