Acasă Actualitate Primăria Timişoara – economie de 8 milioane de lei la energie electrică

Primăria Timişoara – economie de 8 milioane de lei la energie electrică

DISTRIBUIȚI

energie electricaPrimăria Timişoara a semnat un nou contract de furnizare de energie electrică cu Enel Distribuţie Banat. Contractul, valabil până la 1 august 2014, are o valoare de 32 de milioane de lei, cu 8 milioane (1,8 milioane de euro) mai puţin decât valoarea precedentei înţelegeri între cele două părţi.

În ciuda dorinţei manifestate de primarul Robu, cei de la Enel nu vor fi nici acum obligaţi să intervină mai repede pentru remedierea deranjamentelor. Termenul a rămas de 24 de ore, însă directorul Enel Distribuţie Banat a promis intervenţii într-un timp cât mai scurt. Chiar şi aşa, iluminatul public ar putea fi în continuare afectat, intervenţiile de remediere a defecţiunilor fiind realizate prin alte firme, care au contract cu Enel. Externalizarea acestor servicii poate duce la prelungirea timpului de intervenţie.

Edilii sunt mulţumiţi de noul contract

„Ne declarăm satisfăcuţi de noul contract cu Enel. Banii economisiţi vor putea fi folosiţi în alte scopuri. O să prezentăm săptămâna viitoare două direcţii de folosire a banilor economisiţi. Una ar fi realizarea unui proiect pilot într-o zonă cu blocuri de 10 etaje, unde sunt construite în mod haotic tot felul de garaje. De asemenea, o să trebuiască bani în plus şi pentru infrastructură. Enel lucrează după norme date de o agenţie naţională. Eu mizez pe relaţia bună pe care o avem cu domnul Moica (director Enel Distribuţie Banat – n.r.), care mi-a promis că vor interveni promt. Mai mult nu poţi să le ceri pentru că nu prevede legea. La ora actuală, Enel are statut de monopol şi nu poate fi obligat să intervină mai repede de 24 de ore”, a declarat viceprimarul Traian Stoia.

De asemenea, viceprimarul a explicat de ce primăria nu a apelat la bursă pentru achiziţionarea de energie electrică. Conform declaraţiilor acestuia, Primăria Timişoara nu a reuşit să întocmească în timp util documentaţia necesară pentru bursă. În ciuda experienţelor pozitive avute în acest domeniu de câteva comune din Timiş, viceprimarul Stoia susţine că achiziţiile pe bursă nu garantează un preţ mai mic al energiei electrice.

Comentarii

comentarii