Acasă Actualitate Primăria Timișoare acordă 1,43 de milioane de lei în plus pentru salariile...

Primăria Timișoare acordă 1,43 de milioane de lei în plus pentru salariile celor de la Direcția de Asistență Socială

DISTRIBUIȚI

Cu o schemă de personal suplimentată, Direcția de Asistență Socială din Primăria Timișoara se pare că a rămas fără bani de salarii. Printr-o solicitare trimisă conducerii instituției, solicită o rectificare bugetară pentru acest capitol, în valoare de 1,43 de milioane de lei. Consilierii locali au aprobat solicitarea, deși s-a spus că, odată cu noua organigramă, conducerea Direcției spunea că nu se va cere niciun leu în plus.

Radu Țoancă, reprezentant al PSD în Consiliul Local Timișoara, a acuzat conducerea primăriei că ar fi mințit consilierii locali atunci când a fost înființată o nouă organigramă la acest departament al municipalității, mai precis că nu ar avea niciun impact financiar.

”Ni s-a spus că, deși vom vota o organigramă cu vreo 40 de posturi în plus, nu știu câte s-au ocupat și nici nu mă interesează, impactul bugetar la o eventuală rectificare va fi zero. Ne trezim astăzi (n.r. marți) în față cu un proiect de rectificare, sigur că îl vom vota ș vom vota și acel paragraf, care prevede mica sumă, cu ghilimelele de rigoare, de 1,43 de milioane de lei. Atât ne-a costat acea aventură. Pe mine nu mă deranjează foarte mult că dăm bani la oameni, pe mine mă deranjează foarte tare minciuna și faptul că am fost mințiți în față toți consilierii, cu zâmbetul pe buze, crezând că noi nu avem o memorie cât de cât, care vedeți că în șase luni își spune cuvântul. Vorbim, deci, de 1.43 milioane de lei, deși am fost asigurați că impactul va fi zero”, a spus Țoancă în ședința de plen de marți.

Acum, el cere un raport clar asupra motivului solicitării unei asemenea sume.

”Cer domnului primar să solicite Direcției de Asistență Socială, Direcției Economice și, la următorul plen, să ne prezinte un referat de specialitate cu factorii care au dus la această rectificare bugetară.

Comentarii

comentarii