Acasă Administraţie Primarul îi bagă în comisia de disciplină pe cei care nu afişează...

Primarul îi bagă în comisia de disciplină pe cei care nu afişează public ordinea de zi şi anexele şedinţelor de CLT

DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu tună şi fulgeră! L-au înfuriat angajaţii din primărie care trebuie să afişeze pe site-ul instituţiei ordinea de zi şi anexele pentru a fi studiate de cei care doresc, înainte de şedinţele de CLT.

“O să-i bag în comisia de disciplină! E inadmisibil aşa ceva!”, a spus Robu.

Edilul este supărat pe această problemă pentru că de mai mult timp este atenţionat de jurnalişti că nu ştiu care este ordinea de zi, ce se discută în şedinţele de consiliu local. Vineri, el atrăsese deja atenţia în acest sens, dar nu a fost ascultat de subalterni.

“Niciun angajat al Primăriei Timişoara nu a fost sancţionat că nu postează ordinea de zi a şedinţelor de CLT. Trebuie afişate ordinea de zi, anexe, dar se repetă. Nu sunt trecute pe site. Asta ţine de eficienţa acestui aparat care are numai oameni cu calificativ foarte bine, care trebuie să ia salariul cât se poate de mare şi în momentul când vrei să le faci o altă încadrare, nu să le reduci salariul, leşină. Asta e instituţia, funcţionează după legile din ţara asta, eu le respect, chiar dacă mi-ar plăcea să pot ‘să-i scutur’ la modul figurat, pe unii. În 6 ani nu am sancţionat pe nimeni pentru că nu postează pe site. Pentru că totul este foarte complicat şi mi-e lehamite să pierd vremea în comisii, să avem procese şi să te mai trezeşti că-ţi râd în nas, pentru că de obicei câştigă funcţionarii procesele contra instituţiilor. Trebuie să ignor”, a spus vineri Nicolae Robu.

 

Comentarii

comentarii