Acasă Actualitate Primarul Nicolae Robu a inaugurat Piaţa Libertăţii

Primarul Nicolae Robu a inaugurat Piaţa Libertăţii

DISTRIBUIȚI

miercuri primarulDacă luni, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a inaugurat trei obiective de mare interes, miercuri 30 decembrie, în Ajunul Anului Nou, a inaugurat un alt obiectiv extrem de important: Piaţa Libertăţii.
Robu susţine că obiectivul general al proiectului îl constituie reabilitarea şi modernizarea infrastructurii şi a spaţiilor publice din centrul istoric al oraşului – situl urban cartierul Cetatea Timişoara – parte a patrimoniului cultural istoric de valoare naţională şi universală, în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor urbane şi a atractivităţii Polului de Creştere Timişoara, având ca efect stimularea dezvoltării socio-economice durabile şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor.
Reabilitarea, modernizarea şi reorganizarea spaţiilor publice din centrul istoric al Municipiului Timişoara – Cartierul istoric Cetate, are în vedere îmbunătăţirea confortului urban, a creşterii mobilităţii populaţiei, protejării condiţiilor de mediu şi a valorificării patrimoniului arhitectural istoric unic al zonei de intervenţie. De asemenea, un alt scop este decongestionarea şi fluidizarea circulaţiei (auto, cu bicicleta şi/sau pietonale), prin reorganizarea traficului în spaţiile publice din centrul istoric al Municipiului Timişoara, prin reabilitarea infrastructurii rutiere.  Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare din Cartierul istoric Cetate mai are în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii cetăţenilor prin creşterea gradului de siguranţă a deplasării şi redarea atractivităţii spaţiilor destinate agrementului.

Comentarii

comentarii