Acasă Actualitate Primarul Nicolae Robu îi dă replică ministrului de Interne. Cât sunt, de...

Primarul Nicolae Robu îi dă replică ministrului de Interne. Cât sunt, de fapt, salariile polițiștilor locali

DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu, primarul Timișoarei, îi dă replică lui Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, după ce acesta a afirmat, în această dimineață, că există, în Timișoara, polițiști locali care câștigă 8 – 9.000 de lei, dublu față de angajații Poliției Române.

„Replica mea la declarația domnului Ministru de Interne se limitează la comunicarea situației reale a salariilor în Politia Locală Timișoara și la exprimarea regretului că domnul ministru a lansat în spațiul public un neadevăr atât de mare privitor la o structură a Primăriei Timișoara”, spune Robu.

Edilul a prezentat, în detrimentul afirmațiilor ministrului, situația reală a salariilor angajaților Poliției Locale Timișoara. Cu observația că sumele sunt nete, și nu includ indemnizația de hrană, care este aceeași și pentru fiecare persoană din Poliția Română, Robu a transmis:

„Salariile polițiștilor locali din Timișoara:

(1) 2.000-3.000 lei / lună, pt 93 de polițiști locali

(2) 3.000-4.000 lei / lună, pt 132 de polițiști locali

(3) 4.000-5.000 lei / lună, pt 33 de polițiști locali

Salariile funcțiilor de conducere:

(4) 6.054 lei / lună, pt șef birou

(5) 6.582 lei / lună, pt șef serviciu

(6) 7.032 lei / lună, pt director executiv adjunct

(7) 7.435 lei / lună, pt director executiv”.

Comentarii

comentarii