10.000 lei pentru echipament sportiv
În plină criză financiară, primarul comunei Nădrag, Liviu Muntean, s-a gândit că ar fi bine să mai aducă zâmbetul pe buzele localnicilor. Aşa se face că acesta, împreună cu consilul local din localitate a aprobat o sumă de 10.000 lei pentru cumpărarea de echipamente pentru echipa din localitate, care joacă însă doar în divizia Promoţie şi nu s-a remarcat prin rezultate deosebite. Acelaşi edil a mai aprobat suma de 7.000 lei pentru organizarea unei rugi la Crivina. Acelaşi consiliu local a mai aprobat şi încredinţarea directă fără licitaţie publică a mai multor contracte de execuţie şi prestări. Până în acest moment, cei care conduc destinele comunei Nădrag nu au făcut cunoscute numele firmelor care au câştigat aceste contracte.
"Nu mai sunt bani pentru salarii"
Cei mai afectaţi de aceste decizii aparent ciudate ale consiliului local din Nădrag par a fi chiar angajaţii primăriei, care nu mai pot dormi liniştiţi noaptea, pentru că nu ştiu dacă îşi vor mai încasa salariile. De mai bine de trei luni, acestora li se spune că salariul ar putea să nu mai fie primit în data de 10 a lunii, ci doar atunci când se vor găsi bani. Angajaţii primăriei din Nădrag ar trebui să îşi încaseze salariile din luna septembrie, în data de 10 octombrie, numai că primăria nu dispune de aceşti bani. Aşa că bugetarii din Nădrag îşi vor primi banii atunci când edilul local va găsi o soluţie. În tot acest timp, primarul din Nădrag, Liviu Muntean, are cu totul alte priorităţi, iar echipa de fotbal din localitate se numără printre ele. "Situaţia nu este chiar pe roze la noi, tocmai de aceea am alocat bani pentru organizarea unei rugi, pentru că oamenii trebuie să se mai şi distreze, nu doar să fie supăraţi. În ceea ce priveşte echipa de fotbal din localitate, am considerat că este normal să susţinem această echipă pentru că la noi în comună există foarte mulţi copii talentaţi. Cât despre contractele de atribuire directă, pot să vă spun că sumele sunt sub 15.000 euro şi legea ne permite acest lucru. În privinţa salariilor angajaţilor noştri, pot să vă spun că mai trebuie să facem rost de 20.000 lei până în 10 octombrie, pentru a putea plăti salariile", spune edilul local din Nădrag.
Comentarii
comentarii