Acasă Actualitate „Prin diplomele FEDE, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” se înscrie în categoria...

„Prin diplomele FEDE, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” se înscrie în categoria instituţiilor academice cu o componentă europeană afirmată”

DISTRIBUIȚI

Interviu cu prof. univ. dr. Aurel Ardelean, vicepreşedinte al Federaţiei Europene a Şcolilor Superioare (FEDE) – Domnule Rector, deţineţi pentru al treilea mandat onoranta funcţie de vicepreşedinte al Federaţiei Europene a Şcolilor Superioare cu sediul administrativ la Lyon şi Geneva. Vă rugăm să prezentaţi câteva repere privind istoricul FEDE
– Creată în 1963, la Barcelona, F.E.D.E grupează instituţii de învăţământ superior independente situate în ţările membre ale Consiliului Europei. FEDE este o asociaţie internaţională, care are statut participativ la Consiliul Europei, cu titlul de organizaţie nonguvernamentală. FEDE şi-a fixat, de la originile sale, două misiuni: să participe la crearea unui veritabil spaţiu european al învăţământului şi să apere libertatea acestuia. Ea participă şi susţine toate iniţiativele care urmăresc obiectivele: dezvoltarea mobilităţii studenţilor şi profesorilor; crearea, recunoaşterea şi omologarea de diplome la nivel european, crearea unei reţele europene de şcoli superioare care să faciliteze schimburi şi să reflecteze asupra conceptului de cetăţenie europeană. FEDE reprezintă instituţiile de învăţământ superior independente şi acordă o atenţie particulară integrării Europei de Est în spaţiul european unic al formării profesionale. În acest sens, FEDE a stabilit programe de învăţământ şi de examene destinate studenţilor care doresc să îşi evalueze cunoştinţele profesionale pe plan european. Examenele FEDE aplică strict normele şi recomandările publicate de UE şi de Consiliul Europei: sistemul de unităţi de învăţământ descompuse în unităţi capitalizabile, creditele transferabile ECTS, semestrializarea, alinierea la norma europeană BAC+3, BAC+5, BAC+8, suplimentele la diplomă şi luarea în considerare a lucrărilor Consiliului Europei asupra procedurilor de evaluare a nivelelor de limbă străină.

– Activitatea d-voastră generoasă a avut în toţi aceşti ani un scop bine definit: consacrarea învăţământului particular atât în România, cât şi estul Europei. În ce măsură F.E.D.E v-a fost alături în acest demers?
– De la un model cvasiunic de universitate în anii 50 ai secolului XX, s-a ajuns astăzi şi în Europa la o considerabilă diversitate. Lipsa în anii 90 a unui sprijin legislativ, concurenţa de multe ori neloială pe piaţa educaţională au făcut însă ca, în România, afirmarea învăţământului particular să fie dificilă. Dl. preşedinte FEDE, Edouard Jagodnik, mi-a fost un aliat important. Desele vizite la Arad, întâlnirea de la Bucureşti cu miniştrii Educaţiei Mircea Miclea şi Daniel Petru Funeriu, invitaţia universităţii noastre la toate Conferinţele FEDE din Europa şi, mai recent, în Africa sunt argumente în acest sens.

– Legat de continentul african, este evidentă intenţia FEDE de a valorifica şi oportunităţi educaţionale în afara Europei. Vă rugăm să detaliaţi.
– La Conferinţa de la Marrackech (Maroc) s-a făcut aprecierea că FEDE este cea mai importantă organizaţie din lume care organizează examene cu o componentă europeană afirmată, Federaţia Europeană a Şcolilor Superioare îşi va dezvolta difuzarea examenelor şi în Africa, în aceleaşi condiţii de calitate ca în Europa. Au fost gândite servicii noi precum work-shopuri şi seminarii internaţionale,  audituri de calitate, cursuri de formatori, dezvoltarea e-learningului. Dezvoltarea testului EUBAT, un masterat European de Afaceri şi Administraţie, parteneriatul cu cea mai mare editură educativă din lume, PEARSON, cu cele 600 de centre de testare din 168 de ţări, dovedesc o corectă viziune a FEDE privind piaţa educaţională în dimensiunea sa internaţională.

– Ce obiective are FEDE în viitor? 
– Ne revine sarcina de a face cunoscută capacitatea instituţiilor de învăţământ independente, de a ne afla în vârful evoluţiei educative europene, de a fi eficace, competitivi şi inevitabili. Vom acţiona pentru ca învăţământul superior independent să aibă, în Europa, aceleaşi drepturi ca învăţământul superior de stat. Dincolo de cerinţa de echitate între învăţământul public şi cel independent, FEDE trebuie să se dedice asocierii cu membrii săi pentru ca aceştia să câştige credibilitate pe lângă studenţi, familii, întreprinderi, fiind mereu la zi cu noutăţile din domeniul educativ, al ocupării forţei de muncă şi al calităţii. Am ajuns să fim cea mai importantă organizaţie din lume care organizează examene cu o componentă europeană afirmată.

– Care este oferta centrului FEDE din cadrul UVVG?
– Diplomele FEDE, oferite prin cursurile realizate în cadrul Universităţii noastre răspund aşteptărilor pieţei de muncă europene care caută specialişti de înalt nivel. Universitatea noastră oferă 12 specializări pe baza diplomelor FEDE în domeniile marketing, comunicare şi relaţii publice, finanţe, resurse umane, jurnalism, publicitate, managementul şi gestiunea întreprinderilor mici şi mijlocii, transport şi logistică, webmaster, informatică, turism şi management hotelier. Dintre absolvenţii FEDE, un număr însemnat îl reprezintă studenţii străini din cadrul Universităţii noastre, care studiază medicina în liniile cu predare în limba franceză.
 

Comentarii

comentarii