Acasă Politica PRM Timiş are propria revistă

PRM Timiş are propria revistă

DISTRIBUIȚI

Basme politice şi editoriale despre somnul edililor…

Pentru a comunica mai rapid cu timişenii organizaţia PRM şi-a scos propria revistă. "Dialog cu timişenii" a fost lansată oficial pe 17 decembrie. Publicaţia, ce are un tiraj de 5.000 de exemplare, va avea o apariţie lunară. Asta doar dacă timişenii îşi vor dori acest lucru. "Avem onoarea, bucuria şi dorinţa sinceră de a dialoga cu timişenii, de a le transmite tihna sărbătorilor de iarnă şi eterna speranţă într-un an nou mai bun. Nu avem pretenţii, poate nici talent de ziarişti, de aceea vă rugăm de acum să ne iertaţi inerentele greşeli pe care le veţi sesiza. Intenţia este bună, porneşte din inimi deschise, ne vom bucura de eventualele dumneavoastră aprecieri şi ne vom însuşi criticile ce ni le adresaţi", aşa începe primul număr al "Dialogului cu timişenii". Grigore Trif, preşedintele PRM Timiş, s-a făcut remarcat de la primul număr. Acesta a creat o rubrică inedită despre "basmele moderne ale politici româneşti". De umorul fin al lui Ţuţu Trif au parte, în diferite interpretări de poveşti: Dan Diaconescu, Mircea şi Traian Băsescu, Miron Cosma sau Petre Roman. În povestea "Prâslea cel voinic şi merele de aur", în varianta adaptată de Grigore Trif, personajele principale sunt cei doi fraţi Băsescu. "Nu sunt trei, ci doar doi fraţi, Mircea şi Prâslea şi nu sunt prinţi, ci golănaşi de Constanţa. Prâslea are un ochi ce nu se închide niciodată şi astfel reuşeşte să se întoarcă triumfător  de peste mări", este începutul adaptat al cunoscutei poveşti. În primul număr al revistei apare şi o poezie a lui Corneliu Vadim Tudor, dar şi o încercare de editorial "Dormi, Gheorghe, dormi…", cu aluzie directă la primarul Timişoarei, ţărănsitul Gheorghe Ciuhandu.
 

Comentarii

comentarii