Acasă Actualitate Problemele angajaţilor de la Filarmonica Banatul au fost prezentate Comisiei Europene

Problemele angajaţilor de la Filarmonica Banatul au fost prezentate Comisiei Europene

DISTRIBUIȚI

Problemele angajaţilor de la Filarmonica Banatul din Timişoara, aflaţi din data de 5 octombrie 2018 în grevă generală, au fost prezentate marţi Comisiei Europene, în cadrul Plenarei Comitetului de Dialog Social Artele Spectacolului, informează FAIR MediaSind, printr-un comunicat de presă.

“Reprezentanţii CE, ai organizaţiilor patronale şi sindicale din Uniunea Europeană au fost informaţi de preşedintele FAIR-MediaSind, Leonard Pădureţ, despre modul în care administraţia Filarmonicii Banatul din Timişoara, precum şi autorităţile locale, au “înţeles” să soluţioneze un conflict de muncă care durează de aproximativ doi ani de zile, din cauza refuzului conducerii instituţiei de a negocia şi semna Contractul Colectiv de Muncă”, se menţionează în comunicat.

La dezbateri au participat, alături de oficiali ai Comisiei Europene, reprezentanţi ai Federaţiei Internaţionale a Muzicienilor, ai Federaţiei Internaţionale a Actorilor, UNI Global Union, Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind, precum şi ai altor organizaţii sindicale şi patronale din domeniu.

În urma analizei pe care urmează să o facă organizaţiile prezente, vor fi transmise autorităţilor române reacţiile de protest faţă de conflictul de la Filarmonica Banatul, mai ales că oraşul Timişoara urmează să deţină calitatea de capitală europeană culturală.

În cadrul şedinţei, reprezentanţii organizaţiilor patronale şi sindicale din Uniunea Europeană au dezbătut noua agendă europeană pentru Cultură, probleme privind  formarea profesională a lucrătorilor din domeniul artelor spectacolului, mobilitatea forţei de muncă, dubla taxare, problematica vizelor de călătorie şi a transportului pentru artişti şi tehnicieni, dialogul social şi rolul partenerilor sociali, sănătate şi securitate în muncă, precum şi finanţarea publică în domeniul artelor spectacolului.

“Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR- MediaSind va oferi tot sprijinul colegilor de la Filarmonica Banatul Timişoara pentru normalizarea relaţiilor de muncă din instituţie. Totodată, FAIR-MediaSind, cu sprijinul organizaţiilor la care federaţia este afiliată, Federaţia Internaţională a Muzicienilor, Federaţia Internaţională a Actorilor, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi UNI Global Union, va face toate diligenţele necesare pe plan internaţional pentru ca drepturile tuturor angajaţilor să fie respectate în acord cu Directivele UE şi Convenţiile internaţionale”, se mai precizează în comunicat.

Salariaţii Filarmonicii de Stat Banatul Timişoara, membri ai Sindicatului Filarmonicii Banatul, au declanşat vineri, de la ora 10:00, greva generală, acţiunea de protest fiind programată până pe 18 octombrie.

Angajaţii au refuzat să participe la repetiţia programată la ora 10:00, precum şi la concertul programat la ora 19:00, care trebuia să deschidă stagiunea 2018-2019. Din acest motiv, administraţia a decis să înlocuiască concertul de deschidere cu un recital de pian.

“Greva generală este programată până la data de 18 octombrie a.c.. În cazul în care revendicările nu vor fi soluţionate până la această dată, se va intra în grevă pe termen nedeterminat. În data de 28 septembrie 2018, între orele 19:00 şi 20:00, salariaţii s-au aflat în grevă de avertisment”, se menţiona într-un comunicat transmis vineri de FAIR-MediaSind.

Potrivit sursei citate, angajaţii Filarmonicii Banatul au fost nevoiţi să recurgă la această formă de protest întrucât toate eforturile privind încheierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de instituţie au fost sortite eşecului, din cauza refuzului administraţiei Filarmonicii conduse de managerul Ioan Coriolan Gârboni, de a semna acest document.

Sursa: AGERPRES

Comentarii

comentarii