‘Avocata a fost reținută în noaptea de luni spre marți, după ce a fost prinsă în flagrant primind suma de 12.000 lei de la denunțător’, a declarat Tamaș Schiffbeck, procuror-șef al DNA Timișoara. Potrivit procurorilor, începând din anul 2008 persoana denunțătoare din prezenta cauză a formulat și exercitat mai multe plângeri penale și acțiuni civile care au fost concepute și depuse la momentul respectiv de avocata Ramona Elena Joldeș. În 2009, aceasta i-a spus clientului său că adversarii din procese câștigă litigiile pe motiv că reprezentantul lor, un alt avocat, i-ar mitui pe magistrații învestiți cu soluționarea cauzelor. În acest sens, avocata Joldeș Ramona Elena i-a sugerat clientului său că același lucru ar trebui să-l facă și ei, pentru a se conforma unor așa-zise ‘bune practici’ în Justiție. Sugestia inculpatei nu a fost urmată la acel moment de o pretindere efectivă și de remiteri a unor foloase, astfel că pâna în lunile februarie — martie 2013 nu a mai existat o continuare a acelei prime discuții. Începând cu februarie — martie 2013, inculpata Joldeș a început să-l contacteze telefonic în mod insistent pe denunțător, solicitându-i să se întâlnească pentru a discuta despre situația dosarelor aflate în curs de soluționare la diferite organe judiciare, penale ori civile. În mai 2013, avocata inculpată a pretins de la denunțător suma de 16.500 de lei pentru soluționarea în interesul denunțătorului a două dosare civile aflate pe rolul Judecătoriei Timișoara, respectiv a două dosare penale dintre care unul aflat spre soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și altul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Când a primit primele două tranșe de câte 1.000 de lei, pentru a-i întări martorului convingerea că dosarele nu pot fi soluționate favorabil decât în modul propus anterior de către ea, a încercat să-i explice că judecătorii și procurorii la care a făcut referire anterior, precum și un polițist, sunt prieteni și apropiați ai săi și că ei o ghidează în ceea ce privește demersurile care trebuie făcute pentru a nu fi create suspiciuni cu privire la soluționarea dosarelor. De asemenea, ea a susținut în continuare că suma de 1.000 de lei primită ar fi remis-o unui judecător care, ulterior, ar fi predat-o personal procurorilor ce ar avea în instrumentare dosarele penale, precum și faptul că ar fi avansat din fonduri proprii suma de 1.500 de lei, pe care i-ar fi dat-o aceluiași judecător, pentru a fi predați acelorași procurori. Referitor la dosarele civile, inculpata Joldeș Ramona Elena a mai precizat că suma de bani pe care denunțătorul ar urma să o plătească pentru ‘cumpărarea’ serviciilor judecătorilor urmează a fi precizată ulterior, respectiv cel mai târziu în data de 28 aprilie 2014. Ieri, înainte de flagrant, avocata i-a trimis denunțătorului un SMS prin care îi cerea să pregătească 2.700 de euro pentru cei trei judecători.
Comentarii
comentarii