Acasă Actualitate Procurorii Parchetului European (EPPO) au ridicat peste 112.000 de euro în urma...

Procurorii Parchetului European (EPPO) au ridicat peste 112.000 de euro în urma percheziţiilor la compania Arsat Industrie din Pecica

DISTRIBUIȚI

Procurorii Parchetului European (EPPO) din Timișoara și București au percheziționat luni sediul companiei Arsat Industrie din Pecica, precum și locuințele a doi asociați, în cadrul unei anchete asupra unei suspiciuni de fraudă a unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014–2020, în valoare de peste 3 milioane euro, finanțare nerambursabilă UE.

Potrivit unui comunicat al EPPO, administratorul firmei Arsat Industrie e suspectat că a falsificat declarațiile privind lucrările, care nu au fost executate integral. Se bănuieşte că facturi fiscale, rapoarte de lucru și alte documente au fost transmise către o organizație intermediară de gestionare a fondurilor UE, dând impresia că lucrările au fost finalizate, dar în realitate nu au fost executate integral, se arată într-un comunicat al Parchetului European.

În timpul perchezițiilor au fost ridicate peste 112.000 de euro, alţi bani, precum și o serie de documente.

Perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul Poliției Județene Timiș (Inspectoratul de Poliție Județean Timiș) și al Inspectoratului Județean de Jandarmi din Arad.

EPPO este Parchetul independent al Uniunii Europene. Este responsabil de investigarea, urmărirea penală și judecarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE, Laura Codruța Kövesi fiind procurorul-șef.

Compania Arsat Industrie produce dispozitive de manipulat motoare de avioane, pentru industria aeronautică, domeniu în care a accesat fonduri europene pentru achiziționarea de echipamente de ultimă generație. De asemenea mai produce repere pentru domeniul aeronautic, naval, trenuri de mare viteză, utilaje terasiere, domeniu medical, automotive, electronic.

Familia Ghinea, care deșine grupul Arsat, cu activităţi în industrie şi agricultură, este cea care a reabilitat Vechiul Cazino din Arad și care  investeşte 50 de milioane de euro în proiectul imobiliar mixt Drăgălina 25/27 din Arad, unde va fi deschis şi primul hotel Autograph Collection by Marriott din afara Bucureştiului – fostul Hotel Parc Arad.

Comentarii

comentarii