Acasă Politica Prof. Miodrag Milin: “Sârbii din Timişoara nu mai vor înţepenire şi...

Prof. Miodrag Milin: “Sârbii din Timişoara nu mai vor înţepenire şi lipsă de transparenţă!”

343
DISTRIBUIȚI

“Democratizare înseamnă aer curat, schimbare, idei noi, oameni noi, pe când la noi, sârbii din Timişoara şi din întreaga ţară, înseamnă înţepenire şi lipsă de transparenţă”, s-a revoltat prof. Miodrag Milin, vicepreşedintele Comunităţii Sârbe din România (CSR) cu sediul în Timişoara, luni, 28 martie, cu prilejul lansării oficiale a organizaţiei. “Democratizarea comunităţii sârbe din România şi decontaminarea de totalitarismul desuet este principalul obiectiv al proaspetei CSR”, a declarat dr. ing. Milenco Luchin, care este preşedintele organizaţiei. De asemenea, o altă prioritate este reabilitarea discursului public referitor la sârbii din România, respectiv la bănăţeni şi la dialogul intercultural în ţară şi în străinătate. “Mai bine mai târziu decât niciodată – a fost ideea care a determinat înfiinţarea CSR”, a precizat Dobrivoi Seculin, administrator. În Timişoara sunt 7.000 de sârbi, în Timiş, aproximativ 14.000, iar în ţară, 22.000. Cei mai mulţi trăiesc în Regiunea de Vest – judeţele Arad, Timiş şi Caraş-Severin. Luchin a declarat că există o mare nemulţumire faţă de actuala stare de lucruri şi faţă de Uniunea Sârbilor din România, de aceea s-a decis înfiinţarea CSR. Din păcate, membrii fondatori susţin că s-au lovit de piedici foarte mari, de presiuni şi imixtiuni politice din partea conaţionalilor. “Vrem ca vocea independentă a sârbilor să ajungă peste tot”, a spus Luchin. 
 

Comentarii

comentarii