Evenimentul are loc pe 24 mai 2013, la Universitatea “Politehnica” din Timișoara, în Sala Mică a Senatului. Cei prezenți vor asista la prezentarea programelor opționale ale ESA în domeniul observării Terrei și domenii conexe, la prezentarea Programului de Cercetare, Dezvoltare, Inovare STAR (Tehnologie Spațială și Cercetare Avansată) și vor putea lua parte la întâlniri bilaterale cu reprezentanții României în comitetele de programe ESA. Prin această serie de sesiuni informative, ROSA urmărește să promoveze către industria din România oportunitățile oferite de ESA pentru a crește numărul de contracte pe care ESA le acordă României în calitate de Stat Membru. Prima sesiune a avut loc la Brașov, iar sesiuni viitoare sunt planificate pentru Craiova, Iași, Târgu Mureș și Cluj-Napoca.
Comentarii
comentarii