Acasă Actualitate Programul Tranziție Justă în Regiunea Vest: peste 525 de milioane de euro...

Programul Tranziție Justă în Regiunea Vest: peste 525 de milioane de euro vor ajunge în județul Hunedoara

DISTRIBUIȚI

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au încheiat un acord de delegare a atribuțiilor din cadrul Programului Tranziție Justă. Conform acestuia, ADR Vest va prelua rolul de Organism Intermediar pentru „Prioritatea 2 a programului – Județul Hunedoara”.

Documentul strategic a fost semnat de ministrul Adrian Câciu, pe de o parte, și de Sorin Maxim, în calitate de director general al ADR Vest, pe de altă parte. ADR Vest va gestiona procesul de evaluare, selecție, contractare și implementare a proiectelor finanțate prin Programul Tranziție Justă în județul Hunedoara.

Programul de Tranziție Justă oferă sprijin populației, economiei și mediului zonele care au avut de suferit de pe urma închiderii minelor sau rafinăriilor și are ca obiectiv principal generarea de locuri de muncă durabile și sigure și sprijinirea unei diversificări economice durabile. Programul urmărește să faciliteze tranziția acestor zone spre neutralitatea climatică, cu respectarea principiului ”nimeni nu este lăsat în urmă”.

Programul are un buget total de 2,5 miliarde de euro, iar județului Hunedoara îi vor reveni peste 525 milioane de euro. Din această sumă, 446 milioane de euro reprezintă alocarea din partea Uniunii Europene prin Fondul pentru Tranziție Justă, iar 78,8 milioane e contribuția națională.

Celelalte județe care beneficiază de alocare financiară prin Programul Tranziție Justă sunt: Gorj, Dolj, Galați, Prahova și Mureș. În cele șase județe se preconizează că, până la finalul programului, vor fi create peste 11.000 de locuri de muncă.

Tranziția către un viitor cu emisii scăzute de carbon este o sarcină complexă. Companiile, angajații, mediul public și societatea în general vor trebui să colaboreze, să inoveze și să valorifice noi tehnologii, noi lanțuri valorice și noi moduri de lucru. Ne propunem ca împreună cu toți cei care vor dezvolta proiecte în județul Hunedoara să ne ridicăm la înălțimea acestor așteptări”, a declarat Adrian Mariciuc, director general adjunct al ADR Vest.

Pe site-ul ADR Vest a fost creată o secțiune dedicată cu informații relevante despre Programul Tranziție Justă.

Până în 31 august e în consultare publică ghidul solicitantului pentru acțiunea „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului” – componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă” din cadrul Programului Tranziție Justă 2021 – 2027.

Comentarii

comentarii