Grădina zoologică Timișoara s-a închis la începutul mandatului actualului primar și a rămas de atunci cu lacătul pus. Nici măcar cu mătura nu s-a mai dat pe acolo, spune Iliescu. Ea solicitase colegilor din consiliul local să aprobe redeschiderea, de la începutul lunii iunie a anului viitor a grădinii zoo, nu sub vechea formă, ci sub forma unui parc ”normal”, unde să se plimbe oamenii.
Proiectul nu a atras decât șapte voturi pro, mult mai puțin decât era necesar pentru ca proiectul să treacă, iar primarul Dominic Fritz a spus și de ce nu trebuie ca deschiderea să aibă loc. El a descoperit inclusiv că clădirile care sunt acolo nu sunt intabulate, așa cum se întâmpla cu clădirile devenite istorie pe malul Begăi. În acest caz nu a vorbit despre demolare.
”Tocmai pentru că situația acolo și starea infrastructurii a fost atât de proastă, am luat decizia să închidem această grădina zoologică. Vă amintesc că acum câțiva ani, pe vremea administrației Robu, a murit un om în această grădină zoologică, într-o furtună, tocmai pentru că nici măcar în timpul în care primăria a administrat acest spațiu nu era atunci în stare să se asigure că copacii, în cazul acesta, sunt întreținuți corespunzător. Tocmai de aceea, pentru mine, cumva în calitatea celui care va trebui să dea cu subsemnatul dacă se întâmplă ceva acolo, orice fel de deschidere se poate face doar dacă avem sută la sută siguranță că nu facem acolo acum niște lucrări de mântuială, ci într-adevăr, acest spațiu este primitor și în siguranță. Și acest lucru nu se poate face cu câteva echipe de la Colterm, care vopsesc și mai pun un gard acolo. Sincer, nici nu știu de ce ar fi frumos acel lucru. Deci pentru orice fel de intervenție reală, acolo este nevoie de un proiect. Ca în multe locuri din Timișoara, acele clădiri care sunt acolo nu sunt intabulate, până la orice fel de autorizație”, a fost intervenția primarului în plen.
„Am redat în mod explicit anumite lucrări care se impun a fi făcute în acel spațiu și care ulterior ar permite redeschiderea porților la propriu. Menționez faptul că cel puțin lucrările pe care le am prevăzut în anexă sunt lucrări care pot fi realizare cu societățile care pot fi realizate cu societățile aflate în subordinea Municipiului Timișoara. Am prevăzut, de exemplu, dezafectarea cuștilor de fier, a cuștilor de lemn. Asta în contextul în care și dacă ne-am propune și s-ar lua o decizie în sensul redeschiderii chiar a grădinii zoologice, într-o a doua etapă, sunt absolut convinsă că multe din cuștile și așezămintele de pe această locație mai mult ca sigur nu s-ar mai regăsi, pentru că sunt învechite și nu corespund noului concept de grădină zoologică la care s-ar putea eventual gândi administrația. Dacă se gândește, pentru că deocamdată nu avem vreo intenție foarte clară și nu avem un proiect foarte clar sensul ăsta”, a încercat Roxana Iliescu să își convingă colegii.
Comentarii
comentarii