Acasă Actualitate Proiectul Green House a demarat ieri la Arad

Proiectul Green House a demarat ieri la Arad

DISTRIBUIȚI

La Arad s-a semnat contractul de lucrări pentru construcţia Centrului de Informare şi Educare în Protecţia Mediului în Tabăra de tineret de la Căsoaia. Beneficiarul investiției este Centrul Cultural Judeţean Arad, care a obținut finanțarea acestui proiect, respectiv 509.966 euro, prin programul de Cooperare transfrontalieră România – Ungaria, cofinanțarea fiind asigurată de Consiliul Județean Arad. Evenimentul a avut loc în prezenţa preşedintelui Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioţcu.

Principalul obiectiv al proiectului este înfiinţarea unui centru educaţional modern, care să permită desfăşurarea de activităţi de educaţie ecologică, păstrare şi promovare a obiceiurilor şi tradiţiilor locale comune, specifice comunităţilor din împrejurimile Aradului – pentru partenerul român, şi ale oraşului maghiar Mako, partenerul maghiar din proiect.
„Implementarea proiectului Green House (Casa Verde) şi în special, realizarea Centrului de informare şi educare în protecţia mediului în Tabăra de tineret de la Căsoaia aduce o contribuţie importantă la realizarea uneia dintre obiectivele majore ale administrației arădene, şi anume dezvoltarea şi promovarea sectorului turistic”, a declarat Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad
Centrul de informare şi educare în protecţia mediului va beneficia de o sală de conferinţe cu o capacitate de 150 locuri, bucătărie dotată la cele mai înalte standarde, precum şi facilități de cazare a participanţilor la evenimentele desfăşurate în incinta centrului. În cadrul proiectului se va asigura respectarea principiului egalităţii de şanse, clădirea nou construită urmând a fi amenajată corespunzător inclusiv pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi. Câştigatorul contractului a fost desemnat dintre operatorii economici rămaşi în compeţie, în baza preţului cel mai scăzut ofertat, contractul fiind atribuit operatorului SC AMAHOUSE SRL pentru preţul de 2.089.121,79 lei, la care se adaugă TVA în valoare de 501.389,22 lei.

Comentarii

comentarii