Acasă Cultura Proiectul Unitate în diversitate – Basme românești și africane s-a finalizat cu...

Proiectul Unitate în diversitate – Basme românești și africane s-a finalizat cu succes

DISTRIBUIȚI

 În luna mai a acestui an, Asociația INTERAKT ARTS din Sibiu, în parteneriat cu BIS Teatru și Asociația Culturală Diogene, au demarat proiectul Unitate în diversitate – Basme românești și africane. Proiectul și-a propus încurajarea dialogului intercultural prin sensibilizarea  elevilor în vederea înțelegerii și aprecierii valorilor culturale comune pe care le posedă continentul european și cel african, pornind de la povești tradiționale din România (“Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă), Germania („Scufița Roșie”, de Frații Grimm) și Uganda (“Povestea fetiței Nsangi și a Cimpanzului flămând“- poveste populară).

În perioada 25 – 30 mai, aproximativ 500 de copii din patru localități din județul Timiș (Ghiroda, Giarmata-Vii, Dumbrăvița și Timișoara) au vizionat plini de entuziasm spectacolul „Povești africane“, în regia lui Bogdan Sărătean, avându-le în distribuție pe Andrada Grosu și Shama Leah (actriță de origine ugandeză). Prin intermediul atelierelor ce au urmat spectacolului, aceștia au descoperit Africa îndepărtată, cu tot ce înseamnă tradiții, viața locuitorilor, faună și floră. Inspirați de experiența trăită, ei au fost încurajați să deseneze și să scrie noi povești, care să valorifice elemente de cultură locală în context universal. Pornind de la aceste creații, pe durata verii, echipa artistică a lucrat la realizarea unui basm original, Povestea fetiței care trecea pe roșu la semafor, basm lecturat în școlile partenere în zilele de 27, 28, 29 septembrie și 2 octombrie 2023. Acțiunea acestuia se petrece în Timișoara și îi are ca protagoniști pe fetița Sindy și pe cimpanzeul Bobiță, iar mesajul este de a proteja natura, a respecta normele sociale (inclusiv regulile de circulație) pentru o bună conviețuire în comunitate, de a fi empatici și generoși cu semenii noștri, de a ne deschide spre noi culturi și noi experiențe.

Începând cu data de 17 octombrie 2023, povestea este disponibilă online, atât în format scris cât și în varianta audio, în limbile română și engleză, pe site-ul BIS Teatru.

https://bisteatru.ro/proiecte_educationale/povestea-fetitei-care-trecea-pe-rosu-la-semafor

https://bisteatru.ro/proiecte_educationale/the-story-of-the-little-girl-who-ran-at-the-red-traffic-light

Proiectul „Unitate în diversitate – Basme românești și africaneˮ face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Proiectul „Unitate în diversitate – Basme românești și africane” face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul LoB2023+ derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Comentarii

comentarii