De zece ani, Castelul Huniade, care adăposteşte Muzeul Naţional (de Istorie) Banatul din Timişoara, zace închis. În urmă cu vreo cinci ani, bucuria concitadinilor a fost mare, promiţându-ni-se că e gata consolidarea, că mai trebuie puţină curăţenie şi … gata, vizităm! Nu, pentru că s-a constatat că mai este o aripă care stă să se prăbuşească, s-au aşteptat fonduri europene, dar proiectul a fost greşit şi iacătă-ne cu obiectivul, tot ferecat. O nouă promisiune se întrevede la orizont: până la 1 decembrie 2018, când vom sărbători 100 de ani de la Marea Unire, porţile se vor deschide, oficialii vor putea tăia panglici, se vor face poze şi în cele din urmă, copiii/adolescenţii de odinioară, care doreau să vizitele sălile muzeului, vor veni de mână cu copiii lor.
Claudiu Ilaş, directorul muzeului, spune că lucrările de consolidare din exterior sunt gata în proporţie de 99%, iar ceea ce mai este de făcut sunt lucrări de restaurare în interior. Dar care pot dura trei ani.
Informaţiile sale sunt (puţin) contradictorii cu ce ale preşedintelui CJT, Titu Bojin, care spunea că vrea uşile muzeului deschise pe 1 decembrie 2018, adică peste doi ani. Totul, pe finanţări europene, pentru că de laudele ‘de la bugetul local judeţean’ sau de la guvern, ne-am lămurit, ca şi în cazul centurii Timişoarei.
Dar, cum pentru anul 2016, CJT nu a alocat niciun leu pentru proiecte europene, abia în anul 2017 ar urma să fie votată cota din bugetul CJT alocată acestora, inclusiv muzeului, procedurile vor dura destul de mult, astfel că în cel mai bun caz, pe 1 decembrie 2018 se vor fi primit banii. O promisiune a CJT care nu deschide larg porţile pentru vizitatori.
Titu Bojin a promis, totuşi, că dacă nu se vor primi bani europeni, totul se va face din fondurile proprii.
Valoarea totală a proiectului era de peste 52 de milioane de lei, iar contribuţia CJT urma să fie de peste 18 milioane lei, când proiectul era depus pe exerciţiul bugetar UE 2007-2013.
‘Încercăm ca prin proiectele europene 2014-2020 să face acest proiect – se acceptă până la 5 milioane de euro. La Muzeul Banatului au fost două proiecte – unul finanţat de CJT, care s-a încheiat (99%). Un alt proiect este acum pregătit pentru programul de finanţare (…)’, spunea Titu Bojin, în urmă cu doi ani.
Castelul Huniade este una dintre clădirile emblematice ale Timişoarei, fiind cea mai veche clădire a cetăţii, din perioada medievală.
Impunătoarea clădire era în risc major de prăbuşire, ceea ce a impus luarea unor măsuri urgente de punere în siguranţă a clădirii, inclusiv prin injectarea de beton sub baza construcţiei. Pe lângă acestea, s-a avut în vedere şi punerea în valoare a stilisticii medievale a castelului, rezolvarea din punct de vedere funcţional şi arhitectural a faţadelor în concordanţă cu principiile conservării şi restaurării monumentelor istorice, amenajarea curţii interioare, remedierea unor degradări arhitecturale, reamenajarea spaţiilor şi adaptarea funcţiunilor muzeale la caracterul patrimonial major al clădirii castel, instalaţii interioare.
Lucrările din interior vor viza şi o reaşezare a secţiilor Muzeului Naţional Banatul, dar şi folosirea corespunzătoare a Sălii de marmură şi a altor incinte care aveau alte destinaţii decât cele consacrate.
Proiectul are ca scop final creşterea contribuţiei turismului la dezvoltarea economico-socială şi culturală a judeţului şi a zonei de vest a ţării.
Timişoara este unul dintre puţinele oraşe din România care au un asemenea castel în zona centrală a oraşului, iar administraţia vrea să fructifice această valoare.
Castelul Huniazilor din Timişoara este cea mai veche clădire din oraş având farmecul unui castel autentic. Impunătorul edificiu poartă amprenta arhitecţilor italieni.
Construit în anul 1307 din ordinul regelui Carol Robert d’Anjou, castelul a servit iniţial ca reşedinţă regală. Ulterior, între 1441-1456, Iancu de Hunedoara, comite de Timiş, a locuit aici cu familia sa, de unde provine numele de Huniade. În anul 1443, el dispune reconstrucţia edificiului, grav avariat de un cutremur ce a avut loc în acel an.
În perioada ocupaţiei otomane (1552-1718), edificiul a servit ca sediu al Paşei de Timişoara, transformat ulterior în cazarmă pentru ca destinaţia acestuia să fie aceea de depozit de arsenal. În 1849, clădirea a fost afectată de asediul trupelor ungare, fiind refăcută în 1856 în forma actuală.
