Acasă Eveniment Promovabilitate mare în rândul tinerilor de la Centrul Educativ Buziaş: Din 115...

Promovabilitate mare în rândul tinerilor de la Centrul Educativ Buziaş: Din 115 au absolvit anul şcolar 82

DISTRIBUIȚI

promovabilitate mare in randul 100A0474Dintre cele 115 persoane internate la Centrul Educativ Buziaş (CEB), în anul şcolar 2013 –2014, la Şcoala cu clasele I-VIII (27 elevi ciclul primar, 69 elevi ciclul gimnazial şi 19 elevi –Liceul Tehnologic Gheorghe Atanasiu), ce funcţionează în cadrul centrului, au promovat 82 de elevi.

Alţi 5 elevi au fost transferaţi în alte unităţi şcolare din învăţământul de masă, 5 elevi au fost declaraţi repetenţi, iar altor 23 de elevi nu li s-a putut încheia situaţia şcolară, fiind puşi în libertate, în timpul anului şcolar, conform hotărârilor judecătoreşti emise de către instanţele de judecată. Situaţia şcolară finală indică din rândul celor promovaţi acordarea unui premiu III şi 17 menţiuni. Anul şcolar s-a încheiat la sfârşitul săptămânii trecute.
Lavinia Solţchi, PR CEB, a precizat că, pe perioada vacanţei, persoanele internate ce au avut rezultate şcolare bune şi comportament constant pozitiv vor fi recompensate prin participarea la tabere şcolare organizate în colaborare cu parteneri din comunitate.

Comentarii

comentarii