Chiriaşii fac ce vor cu proprietarii
„Chiriaşii mei mi-au spus că pleacă. După zece ani de când stau la mine. Îşi restrâng activitatea. Chiria nu o pot lăsa mai jos, am lăsat-o destul. Au venit alţii să vadă, dar vor să pun parchet nou, să văruiesc, să schimb prin toaletă. Le voi face pe cheltuiala mea, că alţii nu mai găsesc”, spune R.A. – proprietar de apartament pentru închiriat în Timişoara. Proprietarii caută chiriaşi la preţuri mai mici, chiar dacă sunt pretenţioşi. E.T. a păţit-o şi e uşurată că a plecat chiriaşul, chiar şi fără să-i mai dea banii. „A stat la mine patru luni şi nu mi-a plătit nimic. Nu şi-a plătit cheltuielile. Acum a promis că pleacă, dar nu-mi plăteşte nimic pe chirie. Ducă-se, că şi aşa a făcut mare deranj… Măcar banii pe utilităţi să mi-i mai dea, dar nu cred…”.
Mai bine chiriaş pretenţios decât să bată vântul în locuinţă
L.A. şi-a închiriat ascum două zile un apartament din Soarelui. Acum, împreună cu un prieten, cărau un frigider în noua locaţie. „Au spus că se mută numai dacă au frigider şi maşină de spălat. Până la urmă e normal, ai nevoie de astea şi nu le poţi căra într-un bagaj, când te muţi. Acum le ducem firgiderul şi poimâine vom merge cu maşţina de spălat. Îmi iau altele noi, iar cele folosite le dau lor”, spune L.A. În urmă cu 3-4 ani, chiriaşii nu erau atât de pretenţioşi, dar nici proprietarii atât de atenţi cu clienţii lor. Acum, însă, când banii nu mai stau pe garduri, lucrurile s-au schimbat. Şi mai bine îţi iei un chiriaş pretenţios decât să stai cu locuinţa goală… C-aşa-i în imobiliare…
Comentarii
comentarii