Acasă Actualitate Propunere legislativă: Oamenii beţi la volan să fie arestaţi pe 24 de...

Propunere legislativă: Oamenii beţi la volan să fie arestaţi pe 24 de ore!

DISTRIBUIȚI
“În România nu e OK să te îmbeţi”
 
Alcoolul este un element care poate să-ţi ia minţile şi să-ţi întunece privirea în momente deosebit de importante. În ultimul timp s-a tot discutat despre faptul că cei care ajung la spital din cauza consumului excesiv de alcool ar trebui să-şi plătească serviciile medicale. Deputatul de Timiş Horia Cristian pune o altă problemă pe tapet – cei care provoacă accidente din cauza consumului de alcool, să fie reţinuţi la răcoare 24 de ore. 

Aşa, până se duc aburii alcoolului şi până oamenii beţi se liniştesc. Au fost cazuri când oameni sub influenţa alcoolului au comis o faptă la beţie şi după aceea, la câteva ore distanţă, au repetat fapta sau au făcut altceva, tot sub imperiul alcoolului. Aşa că, de acum înainte, se propune ca cei ce plutesc în aburi de alcool şi sunt prinşi la volan (sau mai grav – aflaţi la volan sub influenţa alcoolului comit o infracţiune, chiar dacă ea nu presupune încarcerare), să stea imediat 24 de ore la hotelul cu zăbrele. 
 
“O să fie obligatoriu să-l reţină”
 
“Următorul pas este modificarea codului rutier, cel cu alcolemie va fi reţinut pe 24 de ore. O să fie obligatoriu să-l reţină. Stai frumos peste noapte, te trezeşti până a doua zi… E propunerea mea. Vom introduce în comisia juridică să modificăm codul de procedură penală. În România nu-i OK să te îmbeţi. Cât timp consumi resuese publice mergând la urgenţe pentru a fi tratat eşti o problemă. Mesajul este «În România nu e OK să te îmbeţi». Peste doi-trei ani o să avem o scădere a numărului de accidente făcute sub influenţa alcoolului”, a declarat Horia Cristian. Bineînţeles, dacă omul se îmbată la el acasă, nu se urcă la volan, nu trece strada prin loc nepermis şi nu ajunge la spital din cauza excesului de alcool şi nu tulbură liniştea publciă, nimeni nu are nici o problemă cu el – nu stă 24 de ore la răcoare şi nici nu are ce servicii medicale să-şi plătească. Sunt multe feluri în care se poate consuma alcool fără să pui în pericol viaţa ta sau a altora, din păcate nu puţini le găsesc pe cele câteva care dăunează… Cel mai sigur mod e acela de a înlocui alcoolul cu apa plată… 
 
“Aceste măsuri au ca scop încercarea de a diminua efectele consumului de alcool asupra societăţii româneşti”
 
“Urmează o nouă modificare a codului de procedură penală şi rutier. Orice cetăţean care conduce în stare de ebrietate şi are o alcolemie de domeniul penalului va fi reţinut pentru 24 de ore. Aceste măsuri au ca scop încercarea de a diminua efectele consumului de alcool asupra societăţii româneşti”, a mai spus deputatul de Timiş. S-a tot vorbit şi despre plata serviciilor medicale dacă vi la spital să-ţi facă doctorul ceva că nu mai ştii de tine de cât ai băut.  O problemă ce e întoarsă pe toate părţile dar concluzia e simplă – ai băut prea mult, ai ajuns din această cauză să aibă grijă medicii de tine pentru a mai diminua efecvtul băuturii – atunci plăteşti. 

Comentarii

comentarii