Acasă Actualitate Protestul păgubiţilor din Timişoara, cu proprietăţi în Basarabia

Protestul păgubiţilor din Timişoara, cu proprietăţi în Basarabia

DISTRIBUIȚI

avocatul alin socol 2După 24 de ani de lupte cu birocraţia infernală, sutele de moştenitori din Timişoara şi din judeţul Timiş care au deţinut proprietăţi în Basarabia, Bucovina şi Cadrilater şi trebuiau să primească despăgubiri, începând cu 1 ianuarie 2014, mai au de aşteptat cel puţin şase luni.

Guvernul a emis, în data de 12 martie 2014, Ordonanţa de Urgenţă nr. 10, prin care sunt suspendate pentru următoarele şase luni plăţile către moştenitorii care aşteaptă să intre în posesia despăgubirilor pentru aceste proprietăţi.

„Suntem două moştenitoare, rude, care de 24 de ani facem demersuri peste demersuri şi drumuri peste drumuri la instituţiile statului din judeţul Timiş şi la cele din Bucureşti, pentru a obţine drepturile noastre legale. Familia unchiului nostru a fost izgonită din Basarabia, în 1940, lăsând în urmă mai multe hectare de pământ, animale şi casa. Când trebuia să primim despăgubire, de la 1 ianuarie 2014, o veste cruntă ne-a lovit: guvernul a amânat plăţile. E inacceptabil. Noi protestăm faţă de decizia nedreaptă a guvernului”, a declarat Valentina din Timişoara, care a decis să dea în judecată statul şi guvernul român, fiindcă le încalcă drepturile legale la despăgubire.

Avocatul Alin Socol, din cadrul Baroului Timiş, specialist în asemenea speţe, care le va reprezenta în instanţă pe cele două moştenitoare, a declarat că e strigător la cer ceea ce a făcut guvernul, prin OUG nr. 10 din 2014. Mai grav este că ordonanţa vine după ce OUG nr. 10 din 2013, care prevedea aceleaşi măsuri, a fost declarată neconstituţională, fiindcă nu poate să retroactiveze. OUG nr. 10 din 12 martie 2014 este, astfel, în contradiţie cu Constituţia României.

„Noua ordonanţă este tot neconstituţională. Aceasta nu poate să reactiveze. Din moment ce moştenitorul a făcut cerere la executorul judecătoresc şi i-a fost încredinţată executarea silită a statului, nu poate intra în prevederile OUG nr. 10 din 2014”, a declarat avocatul Socol.

Guvernul motivează că decizia de amânare a plăţilor a fost luată în scopul instituirii unui interval de timp în care să se reglementeze un nou cadru legal necesar acordării acestor despăgubiri. „Restrângerea drepturilor printr-o ordonanţă de urgenţă şi fără să existe nicio situaţie excepţională reprezintă o încălcare de către guvern a statului de drept”, a sublinat avocatul Mihai Lungu, pentru luju.ro.

De asemenea, el mai susţine că OUG nr. 10 din martie 2014 încălcă articolul 53 din Constituţia României, privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi articolul 52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, săvârşind un abuz de putere asupra cetăţenilor îndreptăţiţi la obţinerea de compensaţii pentru bunurile de care au fost lipsiţi.

„Reprezentanţii statului trebuie să revină imediat asupra măsurii abuzive de a bloca acordarea despăgubirilor foştilor proprietari şi să acţioneze în conformitate cu Constituţia României şi cu normele şi procedurile Uniunii Europene”, încheie avocatul Lungu.

Comentarii

comentarii