Acasă Actualitate PSD Lugoj a intrat în febra alegerilor interne

PSD Lugoj a intrat în febra alegerilor interne

DISTRIBUIȚI

Boldea 5Primarul Francisc Boldea a declarat că va candida pentru un nou mandat de preşedinte al organizaţiei municipale

S-a dat startul alegerilor interne în cadrul celor 25 de organizaţii de cartier ale PSD Lugoj. La începutul lunii viitoare, în 6 martie, de la ora 17, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”, va avea loc şi Conferinţa municipală de dare de seamă şi alegeri a PSD Lugoj. După trei ani în care a păstorit, cu mână de fier, organizaţia, primarul Francisc Boldea ne-a declarat, în exclusivitate, că îşi va depune candidatura pentru un nou mandat de preşedinte, fiind mulţumit de echipa avută în subordine, cu care a reuşit să impună Partidul Social Democrat ca principală forţă politică în municipiu şi să câştige cu un scor categoric atât alegerile locale, cât şi pe cele parlamentare, la nivel de Lugoj. „Sigur voi candida pentru un nou mandat de preşedinte. De când sunt preşedinte, PSD Lugoj a câştigat tot ce se putea câştiga, la toate alegerile, iar activitatea politică a organizaţiei a mers foarte bine pentru că avem o echipă excelentă. Pentru moment nu-mi propun să schimb nimic pentru că fiecare departament, fiecare organizaţie de cartier, fiecare vicepreşedinte şi fiecare consilier cred că şi-au făcut şi îşi fac datoria cum trebuie, iar acest lucru s-a dovedit la alegeri, prin încrederea pe care ne-au dat-o lugojenii. Cât priveşte activităţile desfăşurate de PSD Lugoj, doar anul trecut au fost peste 35, cu toate categoriile sociale, ceea ce este un lucru extraordinar, în condiţiile în care celelalte partide abia se adună şi nu fac mai mult de două-trei acţiuni într-un an. Deci, vom merge şi în continuare cu aceeaşi echipă”, ne-a declarat Francisc Boldea, liderul social-democraţilor lugojeni.

Unii social-democraţi îşi vor pierde, totuşi, funcţiile

Şi la aceste alegeri interne, la fel ca la cele din martie 2009, se pare că Francisc Boldea nu va avea contracandidat pentru şefia organizaţiei municipale, primarul în funcţie bucurându-se de o susţinere categorică în rândul membrilor de partid. Şi chiar dacă Boldea a declarat că va merge cu aceeaşi echipă câştigătoare, sunt voci în organizaţie care susţin că unii vicepreşedinţi, dar şi câţiva membri ai Consiliului municipal, îşi vor pierde funcţiile. Vizaţi sunt social-democraţii care nu au avut, în cei trei ani de mandat, o implicare pe măsura cerinţelor preşedintelui.

Comentarii

comentarii