Acasă Cultura Radu Paraschivescu – dublă lansare de carte , la Lugoj

Radu Paraschivescu – dublă lansare de carte , la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Radu Paraschivescu LugojEvenimentul literar are loc de Ziua Internaţională a Cărţii, a Drepturilor de Autor şi a Bibliotecarilor, organizată anual de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării şi a drepturilor de autor

În organizarea Bibliotecii Municipale Lugoj, a Editurii „Humanitas” şi a Cenaclului & Revistei „Banat”, marţi, 23 aprilie, de la ora 18, la Galeria „Pro Arte” din Lugoj va avea loc o nouă întâlnire literară cu scriitorul Radu Paraschivescu. Întâlnirea este prilejuită de lansarea cărţilor „Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri” (Editura Humanitas, Bucureşti, 2012) şi „Căutătorii de poveşti” (coautor, Programul BIBLIONET, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012). Cele două volume semnate de Radu Paraschivescu vor fi prezentate de Dorin Murariu, Cristian Ghinea, Simona Avram şi Ela Iakab. Ziua lansării la Lugoj a celor două cărţi – 23 aprilie – coincide cu Ziua Internaţională a Cărţii, a Drepturilor de Autor şi a Bibliotecarilor, organizată anual de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării şi a drepturilor de autor. Prima astfel de manifestare s-a desfăşurat în 1995; data de 23 aprilie marchează trecerea în nefiinţă a doi titani ai literaturii universale: William Shakespeare şi Miguel de Cervantes, precum şi a altor scriitori: scriitorul peruan Inca Garcilaso de la Vega (1616), poetul englez William Wordsworth (1850), scriitorul francez Jules Barbey d’Aurevilly (1889) şi poetul englez Rupert Brooke (1915). Din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată şi Ziua Bibliotecarului din România, astfel că în România, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătoreşte şi Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de autor.

 

Comentarii

comentarii