Acasă Actualitate Razie în Complexul Studenţesc din Timişoara

Razie în Complexul Studenţesc din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii din Timişoara au organizat recent o acţiune de amploare în zona Complexului Studenţesc din Timişoara. Acţiunea a avut ca obiectiv prevenirea activităţilor infracţionale, identificarea persoanelor pretabile săvârşirii de infracţiuni stradale, precum şi combaterea faptelor antisociale într-o zonă aglomerată, identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii, cele care comit fapte penale de orice natură şi, în special, a celor care comit spargeri de autoturisme sau care au comis infracţiuni cu violenţă, furturi din buzunare, din mijloace de transport în comun sau înşelăciuni. A fost avută în vedere şi depistarea tinerilor constituiţi în grup, care au un comportament deviant, a minorilor problemă şi a celor lipsiţi de supraveghere, precum şi a persoanelor care practică prostituţia şi acostează persoane pentru întreţinerea de relaţii sexuale. Fiind vorba de zona Complexului Studenţesc, au fost efectuate verificări şi pentru depistarea şi luarea măsurilor legale care se impun împotriva  tuturor persoanelor care locuiesc fără forme legale. În urma acţiunii au fost aplicate 73 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 12.000 de lei, din care 13 au fost aplicate la Legea 61/1991, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, ordine şi linişte publică.

 

Comentarii

comentarii