Acasă Sport RCM MVT Timișoara a pus ochii pe un nou trofeu

RCM MVT Timișoara a pus ochii pe un nou trofeu

DISTRIBUIȚI

După ratarea Cupei Europei Centrale la rugby, unde a fost învinsă în finală de campioana României Știința Baia Mare, formația bănățeană de rugby RCM MVT Universitatea de Vest Timișoara este hotărâtă să nu rateze titlul la rugby în șapte, echipa de pe malul Begăi urmând să participe în acest weekend la Campionatul Universitar. Jucătorii antrenați de Cosmin Cioriciu sunt deciși să câștige finala competiției, după ce anul trecut galben-albaștrii au reușit să se impună în finala mică a competiției, cucerind astfel medalia de bronz. Lotul bănățean pentru Campionatul Național Universitar de rugby în șapte este format din zece rugbyști. Jucătorii RCM-ului sunt Sebastian Ţepurică, Paul BORZAŞ,  Eugen Căpățână, Fântânaru, Preotescu, Cristian Miu, Stamatin, Cosmin Cioriciu, Dorian Ciocea, Raul Zaiba și Dumitru. La ediția de anul acesta a Campionatului Universitar și-au anunțat participarea nu mai puțin de opt universități, dintre care trei sunt din București, iar restul sunt Universitățile din Petroșani, Timișoara, Iași, Constanța și Sibiu. Organizatorii campionatului au decis ca cele opt formații să fie împărțite în două grupe de câte patru, urmând ca în semifinale să se califice primele două formații din fiecare grupă. Penultimul act al competiției se va desfășura într-o singură manșă, după care va avea loc finala mică și finala mare. Timișorenii vor debuta la Campionatul Național Universitar de rugby în șapte astăzi, cu începere de la ora 8.00. Fazele finale ale campionatului vor avea loc tot sâmbătă, echipa bănățeană urmând să părăsească Bucureștiul imediat după terminarea campionatului. Această competițe s-ar putea să fie ultima pe banca tehnică a lui Cosmin Cioriciu, oficialii echipei bănățene urmând să numească un nou antrenor la reluarea SuperLigii. În vizorul echipei de pe Bega sunt mai mulți antrenori, conducătorii RCM-ului fiind deocamdată indeciși dacă să meargă pe mâna unui tehnician din țară sau să opteze pentru unul din străinătate.

 

Comentarii

comentarii