Acasă Economic RCS & RDS lansează serviciul de date mobile în roaming

RCS & RDS lansează serviciul de date mobile în roaming

DISTRIBUIȚI

Tarifele pentru traficul de date în roaming sunt la jumătate faţă de cele practicate în restul pieţei de telecomunicaţii

RCS & RDS a lansat serviciul de date mobile în roaming, care poate fi activat de către abonaţii companiei la serviciile de voce mobilă şi internet mobil pe telefon. 

Activarea serviciului poate fi făcută telefonic – cu suportul departamentului Relaţii Clienţi – sau în conturile de client de pe site-ul companiei. Tarifele practicate de RCS & RDS pentru traficul de date în roaming sunt aproape la jumătate faţă de alte tarife existente în piaţa de roaming, care ajung până la 0,70 euro/1 MB, și sunt de 0,28 euro/1 MB pentru țările: Spania, Marea Britanie, Irlanda, Suedia, Lituania, Polonia, Norvegia, Lituania, Malta, Slovacia, Portugalia, Slovenia, Luxembourg, Liechtenstein, Franţa, Belgia, Cipru, Islanda, Gibraltar, Estonia, Bulgaria,Grecia, Finlanda, Cehia, Danemarca, Ungaria, Austria, Germania și Olanda. La activarea traficului de date, în scopul protejării abonaţilor conform reglementărilor UE, aceştia beneficiază de o limită valorică de 50 euro, iar în cazul în care au nevoie de mai mult trafic, pot solicita utilizarea serviciului până la o limită de 200 euro (tarife fără TVA). Abonamentele de telefonie Digi Mobil ale RCS & RDS sunt de 2,48 euro şi 1,24 euro (inclusiv TVA) lunar, au convorbiri nelimitate către Digi Mobil şi Digi Tel (reţeaua de telefonie fixă a companiei), tarife de numai 0,012 euro/minut către reţelele fixe naţionale şi de 0,037 sau 0,062 euro/minut către reţelele mobile naţionale. Internetul mobil pe telefon este tarifat cu 10 lei lunar (TVA inclus), în cazul în care clientul optează pentru abonamentul superior de telefonie şi este oferit gratuit abonaţilor care au contractat telefonie mobilă şi internet fix. Vitezele de transfer pentru Digi Net Mobil sunt de până la 7,2 Mbps, iar în ţară, clientul beneficiază de trafic nelimitat în cadrul abonamentului. Informaţii suplimentare despre datele în roaming ale RCS & RDS sunt disponibile telefonic, la 031.400.4414 – pentru Bucureşti şi 03xx.400.414 – pentru restul ţării, xx reprezentând prefixul judeţului de apelare. Detalii mai pot fi găsite în punctele de prezenţă ale companiei sau pe internet.
 

Comentarii

comentarii