Acasă Actualitate Recomandările medicilor privind consumul cărnii de porc

Recomandările medicilor privind consumul cărnii de porc

DISTRIBUIȚI

piata carne branza 6

Vin sărbătorile de Crăciun, iar masa românilor va fi plină de bucate preparate din carne de porc. Înainte de a vă avânta la farfurie nu uitaţi de examenul trichineloscopic al cărnii, dacă e din propria gospodărie, ori luaţi-vă unele măsuri de precauţie, dacă bucatele din carne provin din altă sursă. 

Direcţia de Sănătate Publică atenţionează populaţia să respecte următoarele recomandări:
– să controleze trichineloscopic carnea de porc sacrificat în gospodăria proprie sau de vânat, în centrele autorizate ale autorităţilor sanitar-veterinare şi să respecte recomandările acestora;
– să achiziţioneze carne numai din centre comerciale specializate, care pun în vânzare numai produse avizate sanitar-veterinar;
– să renunţe la obiceiuri culinare riscante: consum de carne/preparate din carne crudă sau insuficient prelucrată termic. Procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele.
Persoanele care au consumat carne neexaminată trichineloscopic şi care prezintă simptomele afecţiunii (dureri abdominale, diaree, greţuri, vărsături – care apar la 1-2 zile după consumul de carne infestată, febră, edeme palpebrale şi faciale, însoţite de conjunctivită, dureri musculare şi adinamie), să se prezinte la medic – transmit reprezentanţii DSP Timiş.
Locaţiile de asigurare a examinărilor trichineloscopice pe raza judeţului Timiş sunt:
• Piaţa Iosefin – punct de control sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;
• Piaţa Iosefin- sc SANAVET Co. SA
• Piaţa Doina – punct de control sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;
• Piaţa Lipovei – punct de control sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;
• Piaţa 700 – punct de control sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;
• Municipiul Lugoj, str. Nera nr. 4- punct de control sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor
Programul de lucru este următorul:
• luni – vineri, orele 08,30 – 16, 30
• sâmbătă, orele 9,00 – 15,00
• duminică, orele 9,00 – 13,00.
Tariful este 9 lei +TVA.

Comentarii

comentarii