Acasă Cultura „Regina-mamă Elena. Mariajul și despărțirea de Carol al II‑lea”, lansare la Două...

„Regina-mamă Elena. Mariajul și despărțirea de Carol al II‑lea”, lansare la Două Bufnițe Timișoara

DISTRIBUIȚI

Lansarea oficială a volumul „Regina-mamă Elena. Mariajul și despărțirea de Carol al II‑lea”, editat de Simona Preda, va avea loc la Librăria La Două Bufnițe din Timișoara marți, 9 octombrie, de la ora 18.30.

Cartea este recent apărută în colecția „Istorie cu blazon”, inițiată și coordonată de istoricul Filip-Lucian Iorga. În cadrul evenimentului vor lua cuvântul: Simona Preda, istoric și eseist, Mircea Mihăieș, profesor universitar și eseist, Marcel Tolcea, profesor universitar și scriitor și Robert Șerban, scriitor și jurnalist cultural. Moderator: Flori Mihalache, PR Manager Editura Corint

Titlul „Regina-mamă Elena. Mariajul și despărțirea de Carol al II-lea” este rezultatul unei cercetări ample, care a durat un an și s-a concentrat asupra unor fonduri din Arhivele Naționale ale României. Documentele datează din perioada 1921-1932, multe dintre acestea fiind scrisori, copii după documente oficiale, acte de stare civilă, corespondență purtată între persoane din anturajul principelui moștenitor Carol și al principesei Elena (cuprinse în Fondul Casa Regală), Monitorul Oficial, fragmente din jurnalul reginei Maria, decupaje din presa străină și fotografii.  „Nu mi‑am propus o biografie a reginei, ci mai degrabă un colaj, o completare, atât cât a fost posibil, cu documente de arhivă în care s‑au reflectat evenimentele majore din viața Elenei, din momentul căsătoriei cu Carol și până când este obligată să părăsească România, în seara zilei de 2 noiembrie 1932.”, explică Simona Preda.

Comentarii

comentarii