Acasă Actualitate Reşiţa: Structura blocului unde a avut loc explozia este neafectată, însă nu...

Reşiţa: Structura blocului unde a avut loc explozia este neafectată, însă nu se poate locui în câteva luni

DISTRIBUIȚI

bloc resita explozieStructura de rezistenţă a blocului din Reşiţa unde marţi a avut loc o explozie nu a fost afectată, potrivit unei expertize tehnice, însă locatarii se vor putea reîntoarce în apartamente cel mai devreme în primăvara anului viitor, timp în care imobilul va fi reabilitat, spun reprezentanţii Primăriei. 

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa, Roxana Topală, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că în urma expertizei făcute de expertul sosit de la Timişoara pentru a evalua imobilul în care marţi a avut loc explozia s-a constatat că structura de rezistenţă a imobilului nu a fost afectată.

“Expertiza tehnică făcută de expertul de la Timişoara a dovedit că structura imobilului nu a fost afectată, doar că nu se mai poate locui pentru următoarele câteva luni. Cel puţin până la primăvară nu se va putea locui în acel imobil, iar locatarii vor putea rămâne cazaţi la internatul Liceului Economic din municipiu”, a declarat Roxana Topală.

Întrebată cât va costa reabilitarea blocului şi din ce bani se va face, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa a spus că specialiştii primăriei vor întocmi un proiect pentru a obţine bani de la Guvern.

Întrebată, de asemenea, dacă s-a stabilit cauza exploziei, Roxana Topală a declarat că “cel mai probabil, este vorba despre o acumulare de gaze, dar încă se cercetează acest aspect”.

O explozie puternică a avut loc, marţi dimineaţă, în jurul orei 7.00, într-un bloc cu zece etaje de pe strada Republicii din Reşiţa, într-un apartament de la etajul al doilea. În urma deflagraţiei, doi bărbaţi şi o femeie au fost răniţi, unul dintre bărbaţi fiind în stare gravă. Toţi cei trei răniţi au fost duşi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean din Reşiţa.

La aproximativ două ore de la producerea deflagraţiei, o femeie de 71 de ani a fost găsită moartă sub dărâmături, pe trotuarul din faţa blocului.

În urma deflagraţiei, mai mulţi pereţi ai locuinţelor s-au prăbuşit, uşile şi geamurile au fost smulse, iar planşeul dintre etajele doi şi trei a căzut. De asemenea, au fost afectate de explozie şi câteva apartamente dintr-un bloc învecinat, o grădiniţă unde s-au spart mai multe geamuri şi două spaţii comerciale.

Reprezentanţii ISU şi ai Poliţiei spuneau că deocamdată nu a fost stabilită cauza exploziei, fiind posibil să se fi produs ca urmare a unei acumulări de gaze de la reţea sau de la o centrală termică.

Detalii pe Mediafax.ro!

Comentarii

comentarii