A fost prima baltă pe care s-a putut pescui legal în judeţul Timiş, imediat după revoluţie. La 28 de kilometri de Timişoara, chiar la intrare în localitatea Berini, într-un cadru natural de poveste, se află cunoscutul complex piscicol „Berini”. Zece tone de crap, şalău, caras şi crap chinezesc, marfă adusă în principal din Ungaria, îi aşteaptă pe împătimiţii undiţei, în cele patru bazine ale pescăriei. Printre cei mai cunoscuţi clienţi ai casei sunt fotbaliştii lui Poli: Marian Cisovski şi Lukas Magera. Abonat la pescăria din Berini este şi medicul iranian al alb-violeţilor, Teymour Ahmadi. Concursuri de pescuit pentru firmele timişorene
Nu numai pescarii vin la Berini. Aici, oricine poate ieşi la iarbă verde, la un grătar sau poate savura la bar o bere rece sau o pălincă de 60 de grade, făcută după reţeta casei. Administratorii pescăriei fac acum o ofertă de nerfeuzat marilor firme. Concursuri de pescuit între angajaţi, la preţuri de nerefuzat. Regulile casei pentru pescari sunt detaliate chiar de
Peşte de vânzare la orice oră
Preţul peştelui este identic şi pentru cei care habar nu au să dea cu băţul la baltă. Complexul Piscicol „Berini” are spre vânzare, la orice oră, şalău şi crap. Ioan Ciuruş, administratorul pescăriei de la Berini, face o ofertă în perioada estivală. „Avem posibilităţi să organizăm concursuri de pescuit pentru firmele care vor să-şi mai destindă angajaţii, în această perioadă. Oferta este una de nerefuzat. La noi oricine poate veni fără rezervare, avem loc destul pentru toţi. Nu numai pescarii sunt cei ce ne vizitează. Cei ce vor să cumpere un peşte proaspăt sau să se relaxeze la iarbă verde sunt clienţi fideli”, spune Ioan Ciuruş. Pescarii iubitori de trofee trebuie să se mulţumească câteodată doar cu o poză. Chiar dacă, de-a lungul timpului, din pescăria de la Berini s-au scos şi exemplare de peste 15 kilograme, orice peşte ce depăşeşte patru kilograme trebuie să fie eliberat în baltă.
Comentarii
comentarii