Acasă Actualitate Robu ar vrea ca ţiganii să epateze… cu adeverinţa de la taxe...

Robu ar vrea ca ţiganii să epateze… cu adeverinţa de la taxe şi impozite

DISTRIBUIȚI

12 ianuarie Rudolf Stancu Kasai Marec Vladimir Carpacidr 4

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, riscă să intre în atenţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, după ce a le-a făcut o propunere ţiganilor din Timişoara, pe pagina personală de Facebook. Ţinând cont de obiceiul unora de a se lăuda cu diverse proprietăţi, Robu susţine că un adevărat motiv de epatare ar fi adeverinţa care să ateste plata impozitelor şi taxelor. 

Sub titlul „Modernizarea ţiganilor”, edilul scrie: „Tocmai am văzut pe un post naţional de televiziune un reportaj privind manifestarile epatatoare ale ţiganilor. Se spunea, în reportaj – în opinia mea: pe bună dreptate – că noţiunile cele mai dragi ţiganilor sunt cele de “mare” şi “mult”. Asta în timp ce în background se auzea un cântec în care se spunea că “ţiganii s-au modernizat”. Ei bine, după ce le-am cerut ţiganilor să arate că “s-au modernizat” înlăturându-şi turnuleţele şi alte elemente kitschoase de pe clădiri – e adevarăt, fără succes până acum, dar eu încă aştept ca cineva să spargă ghiaţa! -, le fac acum propunerea ca în loc să arate caţi dinţi din aur au, câţi galbeni, câţi cocoşei, câte ghiuluri, ce maşini etc. etc., să se laude prezentând în fotocopie adeverinţa cu sumele plătite ca taxe şi impozite, mărită proporţional cu valoarea acestora. Eu le promit că adeverinţa în original le va fi eliberată cu maximă celeritate. Sper că sunteţi de acord cu mine că aşa ceva chiar ar fi o dovadă de “modernizare”!

Robu a fost imediat atenţionat de o cititoare că ar putea fi amendat pentru folosirea termenului “ţigan”, însă primarul nu este îngrijorat pentru “ţiganii înşişi îşi spun aşa”, iar folosirea termenului nu este “în sens peiorativ, ci tradiţionalist”. Unii comentatori au considerat cele scrise de primar ca o ocazie de a-şi expune propriile nemulţumiri cu privire la reprezentanţii etniei rome.

Întrebaţi recent dacă romii care au proprietăţi numeroase în centrul Timişoarei îşi plătesc impozitele şi taxele locale, reprezentanţii primăriei au declarat că aceştia plătesc în aceeaşi proporţie ca populaţia majoritară.

Comentarii

comentarii