Vor salarii în funcţie de performanţe
După fuziunea dintre Universitatea Politehnică şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, fondurile ar putea să crească încă o dată. Asta dacă Funeriu îi va asculta pe cei mai competenţi rectori, desemnaţi chiar de către Ministerul Educaţiei, în august 2011. „Să se acorde universităţilor care fuzionează o finanţare suplimentară substanţială, pentru încurajarea constituirii în România a unor universităţi puternice, apte să se asigure o mai bună vizibilitate internaţională a cercetării ştiinţifice şi educaţiei superioare româneşti şi o mai eficientă utilizare a resurselor”, a fost un alt punct de vedere cerut de rectorul timişorean şi susţinut de colegii săi. Rectorii vor şi salarii diferenţiate, în funcţie de performanţe. „Să se abiliteze universităţile din prima categorie să acorde salarii diferenţiate, în funcţie de performanţa individuală în cercetare şi educaţie. Să se dinamizeze procesul de rambursare a fondurilor cheltuite pe proiectele europene, pentru că, altfel, universităţile intră în incapacitatea de continuare a acestor proiecte”, se arată într-un comunicat de presă al Universităţii „Politehnica” din Timişoara. În clasificarea din această vară a Ministerului Educaţiei, UPT este singura universitate din Timişoara clasată în prima categorie – “universităţi de cercetare avansată şi educaţie”.
Comentarii
comentarii