Acasă Economic Romtelecom va disponibiliza în acest an între 1.000 şi 1.400 de angajaţi

Romtelecom va disponibiliza în acest an între 1.000 şi 1.400 de angajaţi

DISTRIBUIȚI

Romtelecom va disponibiliza între 1.000 şi 1.400 de angajaţi în acest an, în urma demarării a peste 20 de proiecte de transformare a operatorului, care vizează îmbunătăţirea proceselor operaţionale, creşterea eficienţei în unităţile call-center, magazine şi simplificarea portofoliului de produse. La sfârșitul anului trecut, operatorul avea circa 8.600 de salariaţi, potrivit datelor Romtelecom, cu aproximativ 1.400 mai puţini faţă de 2009. Astfel, 400 de angajaţi au fost transferaţi la Ericsson România, alţi 400 au renunţat voluntar la contractele de muncă şi au primit compensaţii, iar restul au fost disponibilizaţi, prin reducerea, de la 2 la 1, a componenţei echipelor de intervenţie tehnică. Disponibilizările din acest an vor avea loc în lunile aprilie, iulie şi noiembrie. Personalul care urmează să părăsească operatorul va primi compensaţii de până la 14.000 de euro şi va fi consiliat în procesul de căutare a unui nou loc de muncă. Potrivit datelor companiei, aproximativ 60% dintre salariaţii care au părăsit compania în 2010 şi au apelat la serviciile de consiliere asigurate de Romtelecom au găsit un nou loc de muncă. "Interesul nostru pe termen lung este să avem o companie viabilă, puternică şi activă pe piaţă. Aceste proiecte nu presupun doar reducerea numărului de angajaţi. Totuşi, multe dintre proiectele pe care le avem în vedere implică şi o reducere de posturi, având în vedere că obiectivul nostru este să fim capabili să facem mai mult cu resurse mai puţine", a declarat directorul general al Romtelecom, Yorgos Ioannidis.
El a adăugat că, în prezent, Romtelecom are câteva mii de opţiuni de produse şi operatorul urmăreşte reducerea masivă a acestora în cursul acestui an, demers care îi va ajuta pe clienţi să aleagă mai uşor şi va reduce costurile operaţionale ale companiei. "Aceasta va implica în mod evident o nevoie mai redusă de personal care să se ocupe de aceste produse", a spus Ioannidis. Pe lângă eforturile de reducere a costurilor, Romtelecom se va concentra pe dezvoltarea de noi servicii şi oferte, pe investiţii în infrastructură şi continuarea parteneriatului cu operatorul de telefonie mobilă Cosmote România. De asemenea, Internetul de bandă largă şi serviciile TV rămân priorităţi pentru managementul companiei în evoluţia sa către statutul de furnizor de divertisment electronic. "Lucrăm deja la o platformă TV care va fi lansată în curând şi vom continua să extindem opţiunile online pentru clienţi, care au avut până acum rezultate peste aşteptări", a afirmat Ioannidis. Şeful operatorului de telefonie fixă a mai spus că anul 2011 va fi un unul plin de provocări pentru Romtelecom.. Romtelecom este cel mai mare operator local de telefonie fixă, cu afaceri de peste 800 milioane de euro. Compania este controlată de grupul elen OTE – 54,01% şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – 45,99%. La rândul ei, OTE este controlată de Deutsche Telekom, care deţine o participaţie de 30% şi asigură managementul operatorului elen.

Comentarii

comentarii