Acasă Sport Rugbyştii bănăţeni – din nou învingători

Rugbyştii bănăţeni – din nou învingători

310
DISTRIBUIȚI

R.C.M. "Universitatea de Vest" Timişoara a reuşit să învingă pe teren propriu formaţia C.S. Ştiinţa Petroşani, ultima clasată din serie. Partida contează pentru etapa a VII-a din D.N.S., a doua etapă din retur. Prima etapă nu a adus joc pentru rugbyştii timişoreni, deoarece la data stabilită pentru desfăşurare, bănăţenii au jucat semifinala Cupei Europei Centrale. Scorul final al partidei fost 35-16, la pauză 20-3. Diferenţa de valoare s-a văzut încă de la startul meciului, echipa timişoreană reuşind nu mai puţin de patru eseuri în prima repriză şi trei în repriza secundă. Pentru R.C.M. "Universitatea de Vest" au jucat: Năcuţă, Căpăţână, Chiroiu, Bradu, Bianu, Ciocea, Tănase, Miu, Bodea, Fântânaru, Zaiba, Preda, Stamatin, Gârbău şi Paraschiv. La finalul partidei, antrenorul-jucător al timişorenilor, Cosmin Cioriciu, a declarat că echipa s-a  întrebuinţat serios pentru a obţine victoria, nu au fost accidentări majore.  Cioriciu este fericit că toţi jucătorii sunt apţi pentru importantul meci cu Iaşiul, de miercuri. Antrenorul secund al petroşănenilor, Alexandru Lupu, a declarat după meci că se aşteptau să piardă, Timişoara fiind o echipă cu experienţă, în timp ce Petroşaniul are în lot mulţi tineri studenţi. Următorul joc al R.C.M. "Universitatea de Vest" Timişoara va avea loc pe stadionul R.C.M. din cartierul Ronaţ, miercuri, 5 mai, cu începere de la  de la ora 11. Rugbyştii bănăţeni vor întâlni în acel meci echipa  C.S. Poli Agro Iaşi.

Comentarii

comentarii