Acasă Eveniment Rutieriştii din Timiş – învăţaţi cum să recunoască drogaţii la volan

Rutieriştii din Timiş – învăţaţi cum să recunoască drogaţii la volan

DISTRIBUIȚI

Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog din Timişoara va susţine timp de două zile o sesiune de formare cu angajaţii Poliţiei Rutiere Timiş. Evenimentul are loc în perioada 20-21 iunie şi se desfăşoară concomitent în mai multe oraşe: Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Iaşi, Constanţa şi Cluj. Acţiunea coordonată de Agenţia Naţională Antidrog îi va învăţa în primul rând pe oamenii legii cum să recunoască persoanele aflate la volan sub influenţa drogurilor. „Sesiunea de formare este structurată pe două componente: pe de o parte formare generală în domeniul drogurilor, concepută astfel încât pe baza informaţiilor asimilate de participanţi aceştia să poată identifica semnele fizice şi comportamentale ale consumatorilor de droguri aflaţi la volan, iar pe de altă parte, formarea specifică care vizează utilizarea testelor de depistare a consumului de droguri la conducătorii auto”, spune inspector Adela Şleam din cadrul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara.

Comentarii

comentarii