De echinocțiu, azi, începe efectiv primăvara. La MNaB primăvara începe cu vești bune. Punctul Muzeal de la Parța, în care turiștii pot vedea o replică a singurului sanctuar neolitic din țară, vechi de peste 6000 de ani, este deschis pentru public în fiecare weekend.
“Cercetările asupra ansamblului din sanctuarul de la Parța au demonstrat că numai într-o singura zi din an, la data echinocțiului de primăvară, lumina soarelui pătrundea în camera altarului și se poziționa pe capul de taur al statuii monumentale. Acest fapt demonstrează că, pe lângă rolul său cultic deosebit, sanctuarul juca și rolul de calendar, care marca începutul primăverii, anotimpul regenerării naturii”, spun cei de la Muzeul Național al Banatului.
Sanctuarul are formă rectangulară (11,5 m x 6 m), fiind compartimentat în două: camera altarului şi camera ofrandelor. În camera altarului, pe un soclu din lut, se găsea statuia dublă, două siluete alipite, cu două capete.
Unul dintre acestea era un cap de taur, iar celălalt un cap de femeie cu faţa acoperită de o mască. Această alăturare dintre taur şi femeie simbolizează forţa creatoare, simbolul vieţii fiind legat nemijlocit de cultul fecundităţii şi fertilităţii care a fost adorat în epoca neolitică.
Sanctuarul neolitic a fost descoperit în zonă, în anul 1981 cu ocazia săpăturilor arheologice din apropierea Parţei.
Punctul muzeal de la Parța, care adăpostește și replica unui sanctuarul neolitic, vechi de peste 6.000 de ani, a fost inaugurat chiar de Ziua Națională a Culturii. Este deschis pentru vizitatori în fiecare weekend.
Comentarii
comentarii