Acasă Eveniment Sanitas Timiş pledează ca fondurile asigurărilor de sănătate să fie destinate în...

Sanitas Timiş pledează ca fondurile asigurărilor de sănătate să fie destinate în totalitate spitalelor de stat

DISTRIBUIȚI

livius carstea sef sindicat SANITAS TimisConfederaţia Sindicală Sanitas Timiş pledează pentru ca fondurile provenite din asigurările sociale de sănătate, existente la ora actuală, să fie destinate în totalitate spitalelor de stat, nu şi celor private. “Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) trebuie să fie repartizat în totalitate, cu puţine excepţii, spitalelor şi clinicilor de stat”, a declarat Livius Cârstea (foto), preşedintele Sanitas Timiş. De asemenea, Sanitas Timiş susţine asigurările de sănătate private complementare, care să dea posibilitatea cetăţeanului să îşi facă o poliţă de asigurare, pentru a se trata şi în spitalele şi clinicile private. Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, a avut, în data de 16 ianuarie 2013, o primă întâlnire de lucru cu Biroul Operativ al Federaţiei SANITAS, în care s-au dezbătut strategiile de reorganizare ale sistemului sanitar, pentru perioada următoare. Ministrul a prezentat principalele direcţii pe care le urmăreşte în mandatul 2013-2016, care au ca scop umanizarea sistemului sanitar românesc şi aducerea acestuia la o stare de normalitate. Ministrul i-a asigurat pe reprezentanţii sindicatelor că, ori de câte ori vor exista premisele unor proiecte noi, partenerii sociali vor fi consultaţi, aşa cum s-a întâmplat şi în primul său mandat.

Comentarii

comentarii