Acasă Actualitate Șase absolvenți de 10 la BAC2023 s-au întâlnit cu conducerea UVT

Șase absolvenți de 10 la BAC2023 s-au întâlnit cu conducerea UVT

DISTRIBUIȚI

Miercuri 12 iulie, în Sala Consiliului de Administrație din sediul central al UVT, rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, și prof.univ. Mădălin Bunoiu, prorector, s-au întâlnit cu șase elevi care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat în acest an, din județele Timiș, Caraș Severin și Hunedoara.

Rectorul Marilen Pirtea i-a felicitat atât pe absolvenți, cât și pe părinții lor și pe profesori și le-a oferit elevilor o scrisoare personalizată cu oferta de programe academice educative ale UVT.

De asemenea, prof. Pirtea le-a vorbit de faptul că UVT este o universitate europeană inclusă în complexa rețea de universități UNITA.

“Această întâlnire o organizăm în fiecare an. Astfel Universitatea de Vest Timișoara știe sa valorizeze copiii excepționali talentele, valorile, munca, rezultatele foarte bune la învățătură, perseverența și ambiția. Toate acestea sunt premisele unui viitor excepțional.

La UVT nu vrem cantitate, ci vrem calitate. Întâlnirea aceasta nu e o formă de persuasiune și de convingere a dumneavoastră să optați pentru UVT, ci fiecare va decide unde va urma cursurile universitare, dar cu siguranță trebuie să alegeți o universitate europeană foarte bună care să vă asigure un viitor.

Trebuie să alegeți universității europene ancorate în alianțe europene care să fie un mijloc pentru voi să vă deschidă mintea și inima și de a vă genera experiențe europene.

De exemplu Universitatea de Vest face parte din Alianța Europeană UNITA câștigată prin competiție la Comisia Europeană din care fac parte universități din Franța, Italia, Spania, Portugalia, Republica Moldova.

 Devenind student la UVT, faci parte din această alianță europeană și poți să mergi la universități din Torino, din Franța sau din Portugalia și poți să parcurgi un astfel de traseu european și să ai contact cu studenții și profesorii  de la aceste universități și să capeți experiență să participe la programe europene.

Adică există un climatul european de educația academică”, fost mesajul lui Marilen Pirtea.

Absolvenții participanți la întâlnire au mulțumit conducerii Universității de Vest pentru această întâlnire onorantă și pentru oferta educațională.

Ei au recunoscut că această medie de 10 pe care ei au obținut-o este un rezultat al muncii, dar și pentru faptul că au avut un sprijin extraordinar de la profesori și de la părinți.

Cei șase elevi de media 10 la bacalaureat 2023 sunt:

Stanoev Anca, de la Colegiul Național Traian Doda Caransebeș, Furcă C.I. Iulia Anamaria, dr la Colegiul Național Iancu de Hunedoara din Hunedoara, Florea Ariana Ioana, de la Colegiul Național Iancu de Hunedoara din Hunedoara, Rareș Suciu, de la Liceul Teoretic Iulia Hașdeu Lugoj, Ivan Diana, de la Colegiul Național Constantin Diaconovici Loga Timișoara, și Matei Riana Maria, de la Liceul Grigore Moisil Timișoara.

Comentarii

comentarii