Acasă Eveniment Șase comune din județul Arad – sancționate că nu au scos persoanele...

Șase comune din județul Arad – sancționate că nu au scos persoanele decedate din listele electorale

DISTRIBUIȚI

În perioada 8-12 septembrie 2014, Autoritatea Electorală Permanentă a desfășurat 148 de controale la nivel național, în scopul îndeplinirii principalelor obiective ale activității de instruire și control electoral.

În urma acestora, au fost aplicate 83 de sancțiuni, 23 dintre acestea concretizându-se prin amenzi în cuantum total de 25.600 lei, iar 60 prin avertismente.
Filiala Vest a Autorității Electorale Permanente a aplicat un număr de 11 sancțiuni: 5 amenzi în cuantum total de 5000 de lei și 6 avertismente. În județul Arad, Primăria Săvârșin a primit două amenzi de câte 1.000 lei,  Primăria Bârzava și Primăria Pleșcuța au fost amendate cu câte 1.000 de lei, Primăria Brazii și Primăria Felnac au primit câte un avertisment, iar Primăria Iratoșu, 2 avertismente.
Autoritatea Electorală Permanentă va continua să efectueze aceste controale pentru a pregăti cadrul potrivit desfășurării alegerilor prezidențiale de anul acesta.
Sorin Trocan

Comentarii

comentarii