Acasă Actualitate Scandal din nimic: Motivul pentru care au fost tăiaţi copacii din Piaţa...

Scandal din nimic: Motivul pentru care au fost tăiaţi copacii din Piaţa Bălcescu

DISTRIBUIȚI

1 piata balcescu before

Odată cu refacerea intersecţiei din Piaţa Bălcescu, au fost tăiaţi zeci de copaci din zonă. Tăierea copacilor a fost motiv de indignare pentru unele persoane, dar şi pentru Asociaţia Peisagiştilor din România, care a denunţat în mod public „tăierile abuzive de arbori”.

„Un adevărat masacru ecologic”

După o serie de date despre efectele nocive ale tăierii copacilor, reprezentanţii Asociaţiei Peisagiştilor au făcut o serie de sesizări la instituţiile de mediu şi au cerut primăriei să facă publică toată documentaţia tehnică a lucrării din Piaţa Bălcescu. „Solicităm instituţiilor responsabile de acest adevărat «masacru» ecologic, justificarea motivului pentru care se atentează la sănătatea cetăţenilor oraşului, iar spaţiul urban este privat de beneficiile pe care le aduc aceşti arbori”, se arată în documentul dat publicităţii şi semnat “preşedinte Asociaţia Peisagiştilor din România, ing. oeis. Alexandru Ciobotă”.

„Toţi acei copaci care au fost tăiaţi erau putrezi”

Primarul Nicolae Robu a explicat marţi, 8 octombrie, de ce au fost tăiaţi copacii. Cât despre demersul Asociaţiei Peisagiştilor, Robu este de părere că totul este doar un joc politic. „Aceşti peisagişti sunt iresponsabili. Ar fi bine să se laude cu ceva făcut de ei în oraşul Timişoara. Eu nu aştept să moară oameni ucişi de copaci. Ne ajunge că în România au murit oameni ucişi de câini. Noi trebuie să acţionăm anticipativ, ca oameni responsabili. Toţi acei copaci care au fost tăiaţi erau putrezi. Au durata de viaţă expirată. Era bine dacă aceşti peisagişti ar fi făcut o expertiză. Ei să ne spună: «Tăiaţi acei copaci şi înlocuiţi-i cu alţii tineri, pentru că sunt un pericol.» Ori ei nu fac aşa ceva. De ce? Pentru că ei fac un joc politic de fapt. Şi dincolo de asta n-am ce să comentez. Să îşi vadă de treabă, că eu îmi văd de treaba mea”, a declarat primarul.

Vor fi plantaţi 70 de copaci tineri

Robu afirmă că tăierile de copaci s-au făcut legal, pentru întreaga operaţiune existând documente la Direcţia de Mediu din cadrul primăriei. De asemenea, edilul a declarat că în Piaţa Bălcescu vor fi plantaţi 70 de copaci tineri. „Existau documente. Nu mă ocup eu de problema aceasta, se ocupă Direcţia de Mediu din primărie. S-a făcut expertiză, există poze ale copacilor. Noi suntem oameni responsabili. Eu sunt convins că timişorenii nu doresc să fie omorâţi ei sau apropiaţi de-ai lor sau pur şi simplu concitadini de-ai lor sau vizitatori ai Timişoarei de arbori putrezi. Acolo vor fi puşi 70 de copaci tineri”, a explicat Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii